Apele Române Crișuri: Scurgerile de produse petroliere în Valea Hidișel au fost oprite
În localitatea Băile Felix, din județul Bihor, pe Valea Hidișel s-au semnalat zilele trecute scurgeri de ape încărcate cu produse petroliere.
„Echipa Apele Române Crișuri s-a deplasat în teren atât pentru a preleva probe de apă cât și pentru a identifica cauza poluării.
Împreună cu reprezentanți de la Garda de Mediu Bihor și de la agenții economici, s-au verificat toate gurile de canalizare. În cele din urmă s-a constatat că poluarea provenea de la Hotelul Padiș, datorită unei scurgeri accidentale în canalizarea pluvială.
În vederea colectării produselor petroliere scurse în cele trei guri de canalizare, colegii noștri au intervenit cu 8 baraje absorbante, de 2,5 m fiecare și cu 25 kg de spilsorb, o substanță specială pentru astfel de intervenții. De asemenea, poluatorul a blindat căminele cu un balon pneumatic.
Conform directivelor europene și Legii Apelor, pe lângă amenda de 40.000 de lei, inspectorii noștri au imputat poluatorului toate cheltuielile aferente intervenției și anume: analizele de laborator; deplasarea personalului; materialele absorbante utilizate.
Nu s-a semnalat mortalitate piscicolă” au anunțat cei de la Apele Române Crișuri.
