Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Aprobarea studiului de fezabilitate pentru trenul metropolitan din Cluj ajunge în Consiliul Local: Vor fi 30 de trenuri pe zi pe o distanță de 48,8 km!

Aprobarea studiului de fezabilitate pentru trenul metropolitan din Cluj ajunge în Consiliul Local: Vor fi 30 de trenuri pe zi pe o distanță de 48,8 km!

Consilierii locali clujeni vor dezbate, în ședința extraordinară de marți, 22 octombrie, un proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate, mai exact documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții „Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou și Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții”.

Prin acest proiect se urmărește conectarea municipiului Cluj-Napoca cu comunele din zonă.

Proiectul Tren Metropolitan Cluj constă în introducerea unui serviciu de transport public de călători de-a lungul infrastructurii de cale ferată existentă deja între Gârbău și Bonțida cu 23 de puncte de îmbarcare-debarcare, cu 30 de trenuri pe zi. Frecvența de circulație ar urma să fie următoarea:

  • 1 tren/h, între orele 5.00 și 6.00
  • 2 trenuri/h, între orele 6.00 și 19.00
  • un tren între orele 19.00 și 22.00

Potrivit municipalității, lungimea parcursului este de 48,8 km.

Valoarea totală a investiției este de 1.149.916.114,67 lei, inclusiv TVA/circa 231.027.467,09 euro, iar timpul de realizare este de 48 de luni.

Tarcea: Este un proiect complex a trebuit să sincronizăm proiectul trenului metropolitan cu cinci proiecte majore

Gândiți-vă că noi a trebuit să sincronizăm proiectul trenului metropolitan cu cinci proiecte majore. O să vi le enumăr. O dată cu electrificarea căii ferate Cluj-Napoca – Episcopia Bihor, după aceea cu metroul, cu culoarul de nord, cu parcul de la Expo Transilvania și cu modernizarea căii ferate care merge în cealaltă parte, înspre Dej. Adică noi a trebuit să sincronizăm toate aceste proiecte astfel încât să avem un proiect integrat, pentru că CFR-ul este o o companie care este de interes național, este o companie strategică și a trebuit să ne sincronizăm cu ei. Nu poți să pui un tren pe o linie și să spui gata, pentru că sunt și alte trenuri care au un program fix. Noi trebuie să construim peroane suplimentare, pentru că nu pot să coboare oamenii în câmp, la Bonțida sau la Câmpenești, sau în zona Tetarom sau în zona aeroportului. Ce o să facă dacă su coborât acolo, dacă nu ai infrastructura necesară, cea de peron, cea de gară, dacă nu ai și niște parcări în zonele în care oamenii pot să vină cu mașina, să își lase mașina și de acolo să ia trenul, să vină la Cluj. Deci pare că este un proiect simplu, dar de fapt nu este un proiect simplu” a spus Dan Tarcea, în urmă cu o lună, la Realitatea FM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *