Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Au batjocorit renii ornamentali din Târgul de Crăciun din Beiuș și au urinat lângă drapelul naţional. S-au ales cu amenzi usturătoare de Anul Nou!

Au batjocorit renii ornamentali din Târgul de Crăciun din Beiuș și au urinat lângă drapelul naţional. S-au ales cu amenzi usturătoare de Anul Nou!

Cinci tineri au fost sancționați cu amenzi considerabile după ce, în Ajunul Crăciunului, au fost surprinși în timp ce se comportau inadecvat în Târgul de Crăciun din Beiuș. Aceștia au fost filmați călărind ornamentele în formă de reni, simulând gesturi indecente în sania decorativă a lui Moș Crăciun și urinând lângă drapelul național.

Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 3 dimineața, fiind înregistrat de un localnic care a observat scena de la fereastra apartamentului său.

Toți participanții au folosit telefoanele mobile pentru a înregistra sau a-și face selfie-uri în mijlocul spectacolului lipsit de bun-simț.

Persoana care a surprins întreaga scenă nu a contactat Poliția, însă filmarea a ajuns pe pagina oficială de facebook a Primăriei Beiuș.

Poliția din Beiuș a descoperit incidentul de pe rețelele sociale și, în scurt timp, a reușit să îi identifice pe cei implicați: doi tineri de 18 și 22 de ani din Sudrigiu, doi de 18 și 20 de ani din Săud și un alt bărbat de 21 de ani din Drăgănești. Gluma lor îi va costa „doar” la 11.500 de lei de Anul Nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *