Au început lucrările la Parcul Industrial Aleșd. Fiecare oraș din Bihor cu parcul lui industrial
Consiliul Județean Bihor a emis ordinul de începere a lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Aleșd. Constructorii au demarat lucrările propriu-zise, după etapa de organizare de șantier.
Proiectul prevede amenajarea accesului și infrastructurii: drumuri interioare, alimentare cu apă și energie, rețea de gaze naturale, iluminat public etc.
Parcul de specializare inteligentă din Aleșd este poziționat în partea de vest a orașului, la intrarea în localitate dinspre Lugașu de Jos, și are acces la DN1/E60. Are o suprafață totală de 86.559 mp, împărțită în 11 parcele cuprinse între 3.455 și 15.657 mp.
Se lucrează la alte două parcuri din județ. Lucrările la Parcul Industrial din Marghita au ajuns la un stadiu de 35%, iar cele de la Parcul Industrial din Ștei sunt realizate în proporție de 40%.
În curând, va fi emis ordinul de începere pentru lucrările la Parcul Industrial din Beiuș.
Finanțarea este asigurată în proporție de 60% din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027, și 40% din bugetul local.
Pentru realizarea acestor investiții, a fost încheiat un parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile celor patru localități implicate.
Firmele pot accesa fonduri europene nerambursabile dacă aleg să concesioneze terenuri în parcurile de specializare inteligentă.