Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Avion cu motor, ia-l pe Octavian în zbor!

Avion cu motor, ia-l pe Octavian în zbor!

Octavian are 18 ani, se trage dintr-o familie cu 5 copii, din satul Cerișa, jud. Sălaj, tocmai a absolvit Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” din  Șimleu Silvaniei, promovând examenul de bacalaureat cu media 9.53, și are un vis. El nu visează să ajungă nici la mare, nici la munte, nici la Electric Castle, nici la Untold, ci tocmai la Lima, în Peru, ca să facă fapte bune. Octavian își „donează”, cum s-ar spune, vacanța de vară, unei misiuni greco-catolice, pentru a le veni în ajutor persoanelor cu dizabilități, familiilor dezbinate sau aflate în suferință, din comunități foarte sărace.

Dorința lui Octavian nu e un moft, e o probă inițiatică, fiindcă el a ales deja să urmeze din toamnă cursurile Seminarului Greco-Catolic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea și să-și dedice viața nu unei meserii, ci unei misiuni, aceea de preot.

Ca să-și poată îndeplini însă această dorință, Octavian are nevoie de suma de 2000 euro, bani care acoperă în cea mai mare parte biletul de avion până la Lima. Dacă îl puteți ajuta pe Octavian să ajute mai departe, vă stă la dispoziție contul său Leetchi:

https://www.leetchi.com/en/c/octavian-in-peru-misiune-de-voluntariat-8896465?utm_source=copylink&utm_medium=social_sharing&utm_id=post_creation

De asemenea, pentru amănunte, nu ezitați să-l contactați:

Octavian Buboiu

Telefon: 0771 543 207

E-mail: buboiuoctavianandrei@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *