Băltărețu: Ciolacu și PNL cresc taxele și impozitele românilor peste noapte. Creșterile le vom simți toți, în prețuri și salarii!
Premierul Marcel Ciolacu și-a asumat răspunderea în Parlament pe proiectul de lege privind noile taxe și impozite și oe măsurile din sectorul bugetar. Liderul PSD a apărat măsurile care au fost contestate puternic de mediul de afaceri.
„Astăzi, se termină cu șmecheria! Astăzi, Guvernul pe care îl conduc își asumă răspunderea tocmai pentru că România nu-și mai poate permite să se bazeze doar pe munca celor cinstiți, a celor care își plătesc corect taxele și impozitele la stat. Iar, pe ceilalți să nu-i deranjeze nimeni!”, a spus premierul.
Deputatul USR Viorel Băltărețu a criticat în termeni duri asumarea și propune alături de colegii clujeni o petiție prin care se cere să nu mai poată crește taxele în termen de 6 luni: „Ciolacu și PNL cresc taxele și impozitele românilor peste noapte. Creșterile le vom simți toți, în prețuri și salarii.
USR Cluj propune ca niciun guvern să nu mai poată crește taxele în termen de 6 luni. O astfel de garanție se poate obține prin înscrierea principiului predictibilității fiscale în Constituția României.
În timp ce în statele civilizate sistemul de taxare este valabil pentru un deceniu, în România taxele se schimbă și de mai multe ori pe an. Doar anul ăsta Guvernul Ciolacu-PNL le-a crescut de două ori.
Stabilitate și predictabilitate, exact ce îți trebuie pentru a-ți crește afacerea și pentru a inova. Susține inițiativa USR prin semnarea petiție noastre”.
Pentru a semna petiție – click aici!