Bărbat de 43 de ani, din Scărişoara, depistat de poliţie în timp ce conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice
La data de 4 iulie 2020, în jurul orei 22.00, polițiștii rutieri din Câmpeni, în timp ce acționau pe raza comunei Scărișoara, l-au depistat pe un bărbat de 43 de ani, din comună, care conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.