Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Brădeanul Alex Dîlv este noul preşedinte interimar al organizaţiei de tineret a PNL Deva! Oancea: Succes, Alex, contăm pe tine!

Brădeanul Alex Dîlv este noul preşedinte interimar al organizaţiei de tineret a PNL Deva! Oancea: Succes, Alex, contăm pe tine!

Zilele astea ne pregăteam de o caterincă generală legată de mareleee primar al Devei, cel pe care astăzi, l-ar jumuli electoral, fostul edil, cu tot cu colindătorii săi, Mircia Muntean.

Adică, băi frățică, ai ditamai organizația municipală a Devei, orașul care niciodată nu a votat cu PSD-ul, și matale, primar în funcție, pe un sondaj de opinie pe un grup de facebook ești măcelărit și așa zisul activ de partid de la Deva, stă cu gura căscată? Explicația, tinerii liberali de la Deva sunt pe burtă și au nevoie de un bici care să-i mobilizeze la arat municipiul, atât online cât și la pas.

Între timp, aflăm că Oancea a făcut o mișcare politică mișto: La municipiu, la tineret, Alex Dîlv este noul președinte.

Dîlv e un tip decent, noi l-am lăudat poate mai mult decât îi cazul pentru prezumția de inteligență, față de turma de țărăneți afumați care populează parțial politica hunedoreană.

Alex, dacă te duce capul, și știm că poți să miști lucruri, faci o mega organizație de tineret, pe distracție, bună dispoziție și apoi politică, că așa-i în organizațiile de tineret. Restul, ideologii, povești frățică… nu aduci tineri pentru discursurile tip „limbaj de lemn” al unui parlamentar sau primar. Măcar Marian e mișto când își ia șapcă.

Bun, îi dăm lui Oancea o primă bilă albă pentru textul de azi și lui Dîlv un sfat: Adă fetele la partid, ca să faci organizație serioasă. Sunt mai creative și mult mai fidele, iar tu ai așa un du-te vino la ele.

Ce zice Oancea în seara asta: „Biroul Politic Local al PNL Deva a votat în această seară, în unanimitate, desemnarea domnului Alex Dîlv în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei de tineret a PNL Deva.

De profesie avocat în cadrul Baroului Cluj, Alex Dîlv este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca iar în momentul de față ocupă poziția de Director al Cancelariei Prefectului Județul Hunedoara. Succes, Alex, contăm pe tine şi pe echipa ta!”

Deci să înțelegem că ăsta e și un prim pas în împăcarea Vetuței, cu Oancea, Dîlv fiind micul Goebbels a lui Marian?

P.S. 1 Cu cine își face Orban organizație în Hunedoara? Speranța lui, cu Oancea la timonă, apune. Ludovic, noi ți-am zis spus că te-ai orientat prost (asta o scriem pentru connoisseuri)

P.S. 2 Mircia, candidezi independent sau cu PSD în spate?

P.S. 3 Parcă mai e ceva senator în nordul județului, nu? Nu ar fi bun la Orban? Și așa cu primarii am înțeles că-i cam obraznic. Cu unii. Vă dați seama, că de exemplu, șăfu de la Buceș, de comentează senatorul păcii, direct cu pliciul de muște îi dă peste clonț.

No bun, sară faină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *