Bugetarii din primării și prefecturi, „trăzniți” de Guvernul Bolojan: „Reducere cu 10% a cheltuielilor de personal!”
Ministerul Dezvoltării a pus marți noapte în dezbatere publică proiectul de lege privind reforma administrației centrale și locale, un act normativ care vizează în principal reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din sectorul public. Măsurile propuse includ concedieri, reduceri de sporuri și reorganizări instituționale și se aplică instituțiilor birocratice, precum ministerele, primăriile și prefecturile.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că intenționează să își angajeze răspunderea în fața Parlamentului, ceea ce deschide posibilitatea depunerii unei moțiuni de cenzură de către opoziție. În cazul în care proiectul va fi susținut de PSD și va trece de Parlamentul României, acesta ar putea fi ulterior contestat la Curtea Constituțională a României.
Principalele prevederi ale proiectului de lege
– Reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal din administrația publică centrală (ministere și instituții subordonate), fără afectarea salariilor de bază, prin reorganizare instituțională, reducerea sporurilor sau desființarea unor posturi;
– Diminuarea cu 10% a numărului de posturi ocupate din primării și consilii județene. Pentru anul 2026, este prevăzută o măsură temporară care permite autorităților locale să reducă cheltuielile de personal proporțional cu numărul de posturi ce ar urma să fie desființate;
– Procedura de reorganizare a autorităților și instituțiilor publice trebuie finalizată în maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, iar ordonatorii principali de credite sunt obligați să înceapă procedurile în termen de 30 de zile;
– Reducerea numărului de consilieri personali din cabinetele demnitarilor: cu unu la nivelul administrației centrale și în funcție de numărul de locuitori la nivel local. Această măsură ar urma să ducă la desființarea a 6.102 posturi și la o economie anuală estimată la peste 362 milioane de lei;
– Reducerea cu 25% a numărului maxim de posturi din prefecturi, ca parte a procesului de eficientizare a aparatului administrativ.
Proiectul de lege este prezentat de Guvern drept o măsură necesară pentru eficientizarea administrației publice și reducerea presiunii asupra bugetului de stat, însă este de așteptat să genereze tensiuni politice și reacții puternice din partea sindicatelor și a administrațiilor locale.