Ca-n anii `90: Un hunedorean i-a furat plaselele cu cumpărături ale unei femei. Polițiștii l-au depistat repede!
La data de 13 februarie 2024, în jurul orei 13:15, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de o femeie care a reclamat faptul că o persoană i-a sustras plasele cu cumpărături.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat femeia, care a relatat că, în timp ce se afla în interiorul unui magazin din Hunedoara, lângă casele de marcat, a lăsat pe raftul pentru bagaje două plase cu diferite cumpărături și medicamente, iar când a venit de la casa de marcat a constatat că plasele i-au fost sustrase (valoarea prejudiciului fiind de 750 de lei).
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii instrucțiunii de furt, iar în urma verificărilor efectuate au identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii reclamate.
Cel în cauză, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Hunedoara, a fost depistat de patrula de ordine publică și a fost condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, pentru continuarea cercetărilor (prejudiciul a fost recuperat).