Caravana mobilă pentru depistarea precoce a tuberculozei se începând de astăzi în Certeju de Sus
Caravana mobilă a Institului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, pentru depistarea precoce a tuberculozei, ce străbate comunele hunedorene, se află pentru 3 zile, începând de astăzi, în comuna Certeju de Sus.
Acțiunea este organizată în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică și cu autoritățile locale, iar până astăzi caravana mobilă a efectuat investigații gratuite în comunele Vața de Jos și Luncoiu de Jos, urmând ca în zilele următoare să se afle în Mărtinești, Ghelari, Bretea Română și Pui.
Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, aflat în această dimineață în comuna Certeju de Sus, a vizitat locul de înscriere și laboratorul mobil pentru persoanele care doresc investigații pneumologice.
„Pentru locuitorii din zonele rurale hunedorene prezența caravanei medicale ajută foarte mult, nemaifiind nevoie să se deplaseze la oraș pentru acest tip de radiografii. Le mulțumesc primarilor și conducerii Direcției de Sănătate Publică Hunedoara pentru implicare și pentru buna organizare a acestei inițiative deosebit de utilă pentru populație” a spus prefectul Călin Petru Marian
Screeningul tuberculozei se adresează populației din mediul rural, investigațiile făcute în cadrul caravanei fiind gratuite. Sunt eligibile persoanele cu vârsta peste 18 ani, sunt excluse gravidele și persoanele care și-au realizat investigații radiologice în ultimele 6 luni.
Tot în prima parte a zilei, prefectul Călin Petru Marian a vizitat, în satul Vărmaga din comuna Certeju de Sus, pensiunea care găzduiește refugiați din Ucraina. Prefectul județului a dorit să se asigure că administratorii unității de cazare sunt pregătiți pentru sezonul de iarnă astfel încât refugiații ucraineni care se află acum, dar și cei care, dacă va fi cazul, vor veni în următoarea perioadă, au toate condițiile de locuit, mai ales că multe familii din Ucraina vin însoțite de copii minori.


