Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Cascadă de radare pe DN75 și pe DN76! Polițiștii din Alba și Bihor au acționat la comun: 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.140 lei!

Cascadă de radare pe DN75 și pe DN76! Polițiștii din Alba și Bihor au acționat la comun: 47 de sancțiuni contravenționale,  în valoare de 19.140 lei!

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor au acționat în sistem integrat, alături de polițiștii rutieri din Alba, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, a depășirilor neregulamentare, precum și pentru prevenirea evenimentelor rutiere și reducerea riscului rutier pe principalele artere de circulație.

În cadrul acțiunii comune au fost implicați 23 de polițiștii rutieri bihoreni, care au acționat pe două zone, respectiv pe D.N. 75 și pe D.N. 76.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 19.140 lei, dintre care 27 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere, dintre care 2 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și unul pentru depășirea limitelor legale de viteză și au fost reținute 4 certificate de înmatriculare. Totodată, a fost aplicată și o sancțiune pentru un delict silvic constatat, fiind ridicați în vederea confiscării 3 metri cubi de material lemnos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *