Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Cât câştigă un doctor rezident la Cluj? „Vreau să profesez în România, să fiu medic specialist de ATI aici, la mine în țară!”

Cât câştigă un doctor rezident la Cluj? „Vreau să profesez în România, să fiu medic specialist de ATI aici, la mine în țară!”

Paul Oargă, medic rezident specializat în Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca, a ales să împărtășească public detalii despre venitul său lunar, oferind o imagine clară a salariului unui medic aflat în anul V de rezidențiat. După o experiență de aproape un an într-o secție ATI din Irlanda, unde câștigurile sale erau de două ori mai mari, Paul a luat decizia de a se întoarce în România în mai 2024.

În toamna lui 2023, acesta a promovat examenul de specialitate, un pas important în cariera sa medicală. Cu toate că diferențele financiare sunt evidente, motivația lui Paul de a reveni în țară a fost alimentată de dorința de a aduce o contribuție semnificativă sistemului medical românesc, în ciuda provocărilor existente.

Chiar dacă în trecut a luat un concurs important şi în Irlanda, Paul spune că a decis să revină în ţară. „Vreau să profesez în România, să fiu medic specialist de ATI aici, la mine în țară. E foarte greu să fiu departe de români, oricât de multe probleme ar avea. În schimb, faptul că suntem parte din Uniunea Europeană pe mine m-a ajutat foarte mult. Am plecat foarte ușor în Irlanda, am putut să văd lucruri pe care poate nu le-aș fi văzut la noi în țară și pe care pot să le aduc aici, fie că este vorba de lucruri practice sau de mentalitate. Am văzut oamenii cum interacționează frumos între ei, am văzut un respect mai mare decât îl avem în spitalele din România”.

Medicul rezident anestezist şi-a prezentat şi fluturaşul de salariu. După plata taxelor şi impozitelor, acesta rămâne cu 9.642 de lei, adică aproape 1.928 de euro, ceea ce înseamnă că pe oră ar câştiga 52,73 de lei pe oră, adică circa 10 euro pe oră. În această sumă nu sunt incluse şi gărzile pentru care este plătit suplimentar.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *