Ce a găsit Curtea de Conturi la primăria Beiuș în urma auditului din 2021?
Curtea de Conturi Bihor a prezentat recent sinteza rezultatelor acţiunii de audit desfăşurate la Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Beiuș, audit efectuat în 17 martie – 28 aprilie 2021.
Măsurile luate operativ de conducerea entității auditate pentru înlăturarea deficiențelor constatate:
- obiectivele de investiții finalizate și recepționate au fost înregistrate în evidența contabilă în conturile corespunzătoare;
- au fost calculate veniturile suplimentare cuvenite bugetului local reprezentând impozit pe clădiri datorat de persoane juridice, impozit pe teren datorat de persoane fizice precum și majorările de întârziere aferente, veniturile suplimentare au fost înregistrate în evidența contabilă și fiscală, au fost emise și transmise înștiințări de plată/decizii de impunere;
- s-a stabilit întinderea prejudiciilor, au fost recuperate prejudiciile actualizate prin calcularea majorărilor de întârziere iar operaţiunile economico-financiare privind stabilirea şi recuperarea prejudiciilor actualizate au fost înregistrate în evidenţa contabilă;
- au fost înregistrate în evidența contabilă bunurile primite cu titlu gratuit, au fost corectate înregistrările eronate în evidența contabilă a obiectelor de inventar și a lucrărilor de reparații
capitale; - a fost constituită comisia de evaluare și inventariere a materialelor rezultate urmare schimbării acoperișului la clădirea de Boli Infecțioase Staționar 2 al Spitalului Municipal „Episcop Nicolae Popovici” Beiuș iar valoarea țiglelor și coamelor a fost înregistrată în evidența contabilă
Opinia de audit: contrară
Măsurile dispuse și recomandările formulate de Camera de Conturi Bihor
I. Măsurile dispuse pentru înlăturarea neregulilor din activitatea financiar-contabilă şi/sau fiscală controlată, conform prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, şi ale pct. 174 din Regulamentului privind organizarea şi desfășurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum, şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi:
- Identificarea tuturor bunurilor care aparțin domeniului public/privat al unității administrativ-teritoriale pentru care entitatea deține documente de proprietate neînregistrate în evidența contabilă și efectuarea corecțiilor ce se impun.
- Extinderea verificării modului de înregistrare în evidența contabilă a bunurilor în conformitate cu documentele justificative.
- Implementarea tuturor standardelor de control intern managerial.
- Organizarea compartimentului de audit astfel încât să se asigure exercitarea funcției de supervizare.
- Extinderea verificării modului de stabilire a impozitului pe clădiri datorat de contribuabilii persoane juridice pentru clădirile aflate în proprietate, stabilirea diferențelor de impozite și a majorărilor de întârziere aferente, înregistrarea acestora în evidența contabilă și fiscală, luarea măsurilor legale de încasare
- Extinderea verificării modului de stabilire a impozitului datorat de persoanele fizice pentru terenurile ocupate de construcții, stabilirea diferențelor de impozite și a majorărilor de întârziere aferente, înregistrarea acestora în evidența contabilă/fiscală și luarea măsurilor legale de încasare.
- Efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii în conformitate cu prevederile legale în vigoare iar în cazul în care se constată diferențe, luarea măsurilor legale privind înregistrarea sau recuperarea acestora.
- Corectarea/actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniul public şi privat a unității administrativ-teritoriale și însușirea acestuia de către consiliul local.
- Respectarea prevederilor legale privind transmiterea trimestrial în SEAP a unei notificări cu privire la achizițiile directe, grupate pe necesitate, care să cuprindă cel puţin obiectul, cantitatea achiziționată, valoarea şi codul CPV.
- Extinderea verificării modului de înregistrare în evidența contabilă a operațiunilor economico financiare și efectuarea corecțiilor la Clubul Sportiv „Bihorul” Beiuș.
- Implementarea tuturor standardelor de control intern managerial la Clubul Sportiv „Bihorul” Beiuș.
- Efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii în conformitate cu prevederile legale în vigoare iar în cazul în care se constată diferențe, luarea măsurilor legale privind înregistrarea sau recuperarea acestora la Clubul Sportiv „Bihorul” Beiuș.
- Virarea subvențiilor neutilizate entităților care le-au acordat, înregistrarea în evidența contabilă, sintetică și analitică, a operațiunilor economico-financiare aferente la Clubul Sportiv „Bihorul” Beiuș
II. Măsuri dispuse potrivit prevederilor art. 33 alin.(3) din Legea nr. 94/1992, republicată, şi ale pct. 174 din Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curţii de Conturi, precum, şi valorificarea actelor rezultate din aceste activități:
- Extinderea verificării plăţilor efectuate la Cap.70.02.20.05.30 – Locuințe, servicii și dezvoltare publică şi în cazul identificării unor plăţi care nu sunt strict legate de activitatea entității, stabilirea prejudiciului actualizat, a persoanelor răspunzătoare de producerea acestora, luarea măsurilor legale de recuperare și virarea pe destinațiile legale, înregistrarea în evidența contabilă, sintetică și analitică, a operațiunilor ce decurg din calculul/recuperarea acestuia.
- Extinderea verificării realității şi legalității tuturor situațiilor de lucrări decontate pentru lucrările de reparații curente la clădiri, stabilirea întinderii prejudiciului actualizat, luarea măsurilor legale de recuperare și virare pe destinațiile legale, înregistrarea în evidența contabilă, sintetică și analitică, a operațiunilor economico-financiare referitoare la calculul/recuperarea prejudiciului actualizat.
- Extinderea verificării realității şi legalității tuturor situațiilor de lucrări decontate pentru lucrările de reparații curente la instalații de încălzire, stabilirea întinderii prejudiciului actualizat, luarea măsurilor legale de recuperare și virare pe destinațiile legale, înregistrarea în evidența contabilă, sintetică și analitică, a operațiunilor economico-financiare referitoare la calculul/ recuperarea prejudiciului actualizat.
Bun în final probabil vă întrebați ce înseamnă OPINIA CONTRARĂ?
Conform Manualului Auditului Financiar, opinia contrară se exprima atunci când auditorul concluzionează că:
- situațiile financiare nu au fost întocmite din toate punctele de vedere semnificative în
conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil în România; ( ex. nu
se consolidează o entitate subordonată și nu se pot cuantifica efectele); - situațiile financiare nu prezintă o imagine reală și fidelă a poziției financiare, a
performanței sau a modificării poziției financiare a entității; - denaturările sunt atât semnificative, cât și cu efecte generalizate asupra situațiile
financiare în ansamblul lor, inducând în eroare utilizatorii acestora; - modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor
administrativ-teritoriale, precum şi execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli:- nu sunt în concordanţă cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actelenormative prin care a fost înfiinţată entitatea;
- nu respectă principiile legalităţii și regularităţii, concluzie formulată în cazul în care valoarea cumulată a erorilor/abaterilor de la legalitate şi regularitate constatate şi extrapolate la nivelul populaţiilor auditate se situează peste pragul de semnificaţie;
- au fost constatate fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încălcarea legii penale.