Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Ce priorități și investiții are Aradul în 2025? Investițiile în drumuri, școli și în unitățile medicale sunt prioritare

Ce priorități și investiții are Aradul în 2025? Investițiile în drumuri, școli și în unitățile medicale sunt prioritare

Ce priorități și investiții are Aradul în 2025? Investițiile în drumuri și unitățile medicale sunt prioritare, a anunțat liderul Aradului, Iustin Cionca.

„Îmi doresc să organizăm cât mai rapid ședința pentru alegerea vicepreședinților, pentru că avem foarte mult de lucru și trebuie să își preia atribuțiile. Avem investiții în curs în construirea drumurilor județene, finalizăm centura Aradului, cu podul peste Mureș între Vladimirescu și Fântânele, respectiv pasajul peste calea ferată Arad-Timișoara. Începem lucrările la rețeaua de drumuri din nordul județului, Seleuș-Șicula, Șicula-Gurba-Cermei, Cermei-limită județ Bihor, Șepreuș-Cermei, Cermei-Beliu, Mișca-Apateu-Berechiu, Bocsig-Beliu. Avem șantier și pe drumul județean Lipova-limită județ Timiș și pe tronsonul Mâsca-Măderat-Arăneag. În primăvară, dacă nu vor fi contestații, sper să putem lucra deja și la drumul expres Arad-Oradea, dar începem și șantierul pe Drumul Regelui.

La spital suntem în lucru cu modernizarea clădirii Spitalului Municipal, aplicăm proiectul pentru modernizarea blocului operator la Județean și sper că vom începe în lunile viitoare și lucrările la noul Complex Matern-Pediatrie. Se adaugă la aceste proiecte și dotările noi pe care le cumpărăm pentru Spitalul de Oncologie și Laboratorul de Anatomie Patologică, plus construirea sediului nou pentru Medicina Legală. Nu în ultimul rând, săptămâna viitoare livrăm primele loturi de mobilier pentru cele 200 de săli de clasă din județ pe care le mobilează Consiliul Județean, după ce în luna august am dotat cu echipamente IT tot 200 de săli de clasă din județ. Deci am nevoie de cei doi vicepreședinți încă înainte de sărbători”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Executivul județean este format din 13 consilieri județeni PNL, 9 consilieri județeni PSD, 5 consilieri județeni AUR, 2 consilieri județeni AUR și alți doi de la UDMR, respectiv 1 consilier județean PMP.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *