Cel mai tânăr lot de fotbaliști din Arad, CS NAȚIONAL SEBIȘ, a promovat în liga a V-a
Cel mai tânăr lot de fotbaliști din Arad, CS NAȚIONAL SEBIȘ, a promovat în liga a V-a.
„Astăzi orașul Sebiș sărbătorește promovarea echipei de fotbal CS NAȚIONAL SEBIȘ în Liga a V-a.
Felicit cu această ocazie toți cei implicați în realizarea acestei performanțe cu cel mai tânăr lot de jucatori din fotbalul de seniori din județul Arad.
Felicitări jucătorilor pentru sacrificiul de care au dat dovadă, Consilul Local Sebiș, antrenorului Raț Flavius, Directorului tehnic Balint Dorel, președintelui Borlea Radu, antrenorului secund Sârb Leontin, personalului auxiliar și nu în ultimul rând suporterilor, care în acest an competițional, au susținut echipa într-un număr mare” a anunțat primarul din Sebiș, Cristian Feieș.
Clubul Sportiv Național Sebiș este un club de fotbal de tradiție, fondat în 1922 și apoi redeschis în 2004.
Fotbalul a fost adus în Sebiș de către tânărul inginer Fakelman, care a oferit celor din Sebiș, în perioada interbelică, prima minge de fotbal și primul echipament. Cunoscând bine regulile jocului, s-a adunat în jurul tinerilor și a pus astfel bazele primei echipe de fotbal din Sebiș. Arhiva arată că la 15 martie 1922 s-a născut clubul „Sebișana”. Alte surse susțin că în vara anului 1920 echipa de fotbal din Sebiș a învins-o pe Gloria Arad cu scorul de 4–0, iar meciul s-a disputat în zona fabricii de pâine, prin urmare tradiția fotbalul la Sebiș este din 1920 sau 1922.
Din 1950 clubul și-a schimbat numele în „Avântul”, apoi, în 1953, a fost redenumit în „Crișana”, sub acest nume jucând timp mai bine de patruzeci de ani, în care echipa a realizat performanțe deosebite.
Din 2004, clubul s-a rebranduit sub numele de Național Sebiș.

