Cel mai tânăr milionar din Cluj transmite guvernanților: „Taxele trebuie gândite cu înțelepciune, altfel riscăm să transformăm impozitele în biruri”
Prezent în cadrul emisiunii Observator, Darius Mârza, considerat cel mai tânăr milionar clujean, fondator al Wanderland Resort, a vorbit despre impactul majorării taxelor și despre nevoia ca autoritățile să adopte o viziune echilibrată atunci când stabilesc impozitele care afectează mediul economic și populația.
Omul de afaceri a subliniat că deciziile privind creșterea fiscalității nu trebuie tratate superficial, deoarece ele influențează în mod direct viața oamenilor și stabilitatea proiectelor economice sau sociale: „Când stau și aleg cum vor crește taxele, unii se gândesc că dacă la pâine se pune 10% în plus sau la o lecție de echitație, nu contează prea mult, că populația se descurcă. Dar nu este chiar așa. Așa gândesc ei, că nu influențează populația. Dar realitatea este alta.”
Darius Mârza a explicat că, în activitatea sa, de la evenimente și festivaluri până la proiectele din domeniul turismului ecvestru, toate costurile au fost stabilite anticipat, la prețuri fixe: „Eu nu pot să mă duc acum la oameni să le spun să mai plătească în plus pentru că s-au mărit taxele. Regula nu poate fi schimbată în timpul jocului”, a spus tânărul antreprenor, referindu-se la imprevizibilitatea măsurilor economice adoptate de autorități.
Acesta a atras atenția asupra faptului că taxele trebuie să rămână în limite rezonabile, inspirate inclusiv din principiile morale și istorice ale societății: „Toată lumea trebuie să-și plătească taxele, dar trebuie să fim atenți unde este granița. Dacă taxele depășesc o anumită zeciuială, așa cum este scris în Biblie, ele se transformă în tribut.”
Darius Mârza a explicat pentru Observator că diferența dintre un impozit just și un „bir”, amintind definiția clasică a termenului: „Tributul este o obligație în bani impusă de o putere cuceritoare unui popor învins și plătită la date fixe. Cu alte cuvinte, un bir.”
În acest context, tânărul milionar a făcut un apel la responsabilitate și înțelepciune din partea autorităților, subliniind că o fiscalitate excesivă poate duce la efecte economice grave: „Noi nu trebuie să cădem în extrema birurilor. Istoria ne învață că orice bir introdus și crescut prea mult a dus la răscoale și falimente. Eu mă rog ca toți cei din conducere să aibă viziune, minte și har atunci când decid mărirea taxelor. Să nu aducem faliment în societate și în proiectele sociale.”
Prin discursul său echilibrat, Darius Mârza a pledat pentru o abordare rațională a fiscalității, bazată pe dialog, echitate și înțelegerea realităților economice.