Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Cine va fi noul primar al Bradului în 2024? Pe cine va arunca AUR în luptă? Ce planuri au Matei și USR?

Cine va fi noul primar al Bradului în 2024? Pe cine va arunca AUR în luptă? Ce planuri au Matei și USR?

Răspunsul este tare simplu dar îl complicăm noi un pic. Așa dacă aruncăm o privire în istorie, ultimul contracandidat serios al primarului din Brad, în funcție din 2004, a fost Dorin Gligor. În rest, pe toți i-a bătut măr. Anii au trecut și nici un alt politician din Brad nu a fost un contracandidat serios pentru Cazacu.

Bun. 2024? Hmmm… lui Cazacu multe i s-au reproșat. Foarte multe, însă în 2024 va intra cu realizări de 5 stele: omul care a adus gazul în Brad, omul care modernizează DN76 și DN74, și care va scoate Țărățelul din Evul Mediu, plus multe alte modernizări din oraș, cu finanțare națională – PNDL sau Anghel Saligny și europeană – PNRR, POR, etc. Mai mult, în 2024 nici nu mai ține cu vechile zonuri că are casă în Pipera sau alte lăbuțe din astea, pentru că în toți anii ăștia, la propriu nu s-a dovedit nimic. Deci, bârfotecă ieftină.

I se mai reproșează și astăzi lipsa locurilor de muncă. O cretinătate pentru că săptămânal sunt minim 100 de locuri de muncă disponibile – AJOFM Hunedoara, însă unele putori din Brad, vor salarii ca la corporațiile din Timișoara sau Cluj dar ei sunt incapabili să scrie 3 fraze corect în limba română. E simplu doar să vezi angajați din Asia la pizzerii și shaormari din Turcia…

Asta e adevărul. Trist dar adevărat.

Deci pe 2024, Cazacu iese primar fluierând, singurul semn de întrebare fiind numărul de consilieri locali – AUR amenințând serios 50% plus 1 pentru PSD Brad.

Pe de altă parte, Cazacu are totuși restanțe. De exemplu, a încercat să facă un brand al aurului în zonă, însă nu s-a ținut de el. Florine, Bradul și zona Țării Zarandului este atât de bogată din punct de vedere istoric și cultural cât două județe, gen Ialomița sau Călărași. Cum Isus Hristos să nu valorificăm obiectivele noastre? Cum?

Apoi, Florine, ai „n” tineri adevărați, care au plecat din Brad și sunt oameni de succes în București, Cluj, Timișoara. De ce nu-i ți lângă tine? E vorba de orgoliu sau de ce?

Apropo, dacă Ilie Bolojan și primarii din Bihor au pus umărul să facă parcuri industriale și bazine de înot pentru elevi în Beiuș, Ștei, Aleșd, băi frate, orașe mai mici ca Bradul… în capitala Țării Zarandului de ce nu ar merge parc industrial și bazin de înot. Tot pe DN76 sunt și ei și noi. Dă cu pumnul la masă în Deva, la Consiliul Județean și cere bănuți pentru asta!

Și ca să încheiem cu actualul și viitorul edil, revenim la plusuri, că am uitat unul. Bravo Florine că l-ai ținut pe Vasile Podaru lângă tine (tip de cuvânt și harnic), că ai pus umărul la creșterea lui Andrei Bolojan, care e un băiat chiar fin și la încă câțiva tineri – Beciu, Dineș și Benea care promit să crească și au toate cărțile la ei doar să știe să le facă bine.

Cine poate pierde la un scor bun contra lui Florin Cazacu?

Raul Matei

Începem cu Raul pentru că el a fost și este opoziția din Brad. Nu știm dacă va mai fi, pentru că omul e deziluzionat și de pasivitatea brădenilor (a ălora anti-Cazacu care stau și dorm) dar și de faptul că partidul USR a scăzut dramatic în sondaje. E la 10-12% real astăzi pe național, deci în Hunedoara plus minus 5-6%.

Matei, care lucrează în privat de când e lumea, de la vânzător de „electrice” a ajuns patron. Omul îi muncitor la afacerea lui, i-a crescut afacerea, are venituri frumușele la magazin și parcă nu mai are chef să se hăhăiască prin Consiliul Local Brad că oricum nu rezolvă nimic.

Să nu vă mirați dacă nu va mai candida la primăria Brad și îi vom vedea pe Bufnilă sau Brândușan candidați (consilieri implicați și fideli USR). Matei știe că nu-l bate pe Cazacu dar mai știe bine o chestie: brădenii nu-s curioși de o schimbare reală și o țin așa à la dolce far niente… Apoi mai știe și faptul că în momentul în care va mai candida, „prietenii săi” doar de episodul directoratului soției sale vor aminti în campanie, de dimineața până seara.

În egală măsură, în nota organizației județene, Matei, lider zonal pe Brad, nici nu s-a mai apucat să ajute la constituirea organizațiilor pe sate, comune. La început da, s-a implicat, dar în ultimul an, văzând letargia generală s-a ocupat mai mult de afacerea sa. Vă spunem noi, dacă mâine au loc alegeri, USR nu are candidați în toate comunele de la nord de Mureș – Metaliferi și Țara Zarandului și iar în câteva unde are, au candidați slabi.

Dar să vă mai zicem ceva, în restul județului e cel puțin la fel. Ca de altfel în toată țara unde nu au tineret, centru universitare…

Nu pierdem speranța, că Oana Biriș și Pollyanna-Hanellore Hangan se vor organiza dar noi, ăștia de la Apuseni Info le dăm un sfat gratuit: Matei dacă e stimulat e harnic, dacă nu, afacerea lui și familia îi asigură confortul psihic. Fetelor, luați-l pe Matei la Deva, puneți-l secretar de organizație și puneți-l candidat de consilier județean, în primii doi. Merită. Așa va trage și pentru Brad și pentru județ. Altfel, pierdeți cel mai activ om din USR Hunedoara…

Dorin Sorin David

Oricâte giumbușlucuri ar face Dorin Sorin David, acest Doru Matadoru sau mai nou Doru Muncitoru` al Bradului, e clar că omul are un capital de simpatie și susținere PERSONALĂ. Altfel cum credeți că scotea PER la Brad 3 consilieri. Cum?

Să vă zicem ceva. Și Tibi și Mircea de la AUR încep să devină ușor prețioși. Băi, mari gânditori politici, treziți-vă! La Brad unica soluție e asta: Florin Nuțea, șef de organizație la Brad și primul pe listă la Consiliul Local Brad, Doru, candidat la primăria Brad din partea AUR și în primii trei consilieri la Consiliul Județean Hunedoara. Cu echipa asta beton, (clar că și Nuțea are minusuri), AUR la Brad face 4 consilieri minim. Noi garantăm. Cu cât întârziați această combinație, cu atât pierdeți timpul.

Revenind la Doru. Matadoru are o inteligență țărănească și o școală a vieții făcută la timp, mult peste alte diplome cumpărate. Doru e harnic la practică dar mediocru la documentare. De exemplu ne-ar fi plăcut să vedem proiecte de hotârâre cu semnătura lui nu doar opoziție contra lui Cazacu.

Dorule, ai fost votat de două ori de brădeni. Cu plusuri și minusuri ai primit încrederea lor iar acum te-ai retras având o problemă medicală. Rezolvă problema, du-te la Deva, ia AUR de coarne și asumă-ți Bradul. Nu poți fugi de oamenii care au avut încredere în tine și încă mai au.

Și cu Raul, închideți-o amândoi bărbătește. Așa cum v-ați pus o poză în comun, puteți să închideți cercul discuțiilor. Nimic nu-i personal în politică!

Florin Oprișa

Frații noștri, inițial noi l-am considerat un Quasimodo politic dar omu chiar nu se mișcă rău și așa cu un mers politic sacadat adună simpatie, susținere și …. voturi.

Vă spunem noi, ai o problemă? Dacă poate, Oprișa o rezolvă. A înțeles că rezolvatul problemelor mici e mai direct cu electoratul decât adusul de gaz în Brad sau asfaltatul de drum.

Oprișa poate culege multe voturi pentru PNL în condițiile (din cei 45% de brădeni care sunt anti-Cazacu orice ar fi) în care Raul Matei nu ar mai intra în joc fiind deziluzionat iar AUR Brad este un vas în derivă cu căpitanii ținuți la mal de mareșalii „strategi” de la Deva.

Și Oprișa mai are un merit: Nu mușcă niciodată mâna care l-a ajutat. E loial fraților și asta se știe în Brad. Dacă bați palma cu Oprișa, omul e de onoare.

Ar mai lipsi o susținere financiară în 2024, de ce zicem lipsă, pentru că Dandy nu bagă cât are. Noul miliardar al Bradului, între două achiziții – restaurant/pensiune și sala de nunți, ar putea băga cașcaval în mediatizarea lui Oprișa. Nu de alta dar în acest hiatus politic, PNL Brad ar putea culege multe voturi

P.S. Ar mai fi ceva 🙂 Cazacu candideză 100% în 2024 la locale dar partidul, pentru performanețele electorale îi datorează un mandat de deputat. 2024, 2028? Han Tătar știe. David, Matei și Oprișa, dacă nu vă pregătiți de acum, vă vor bate la masa verde Podaru, Dineș, Bolojan, Beciu sau Benea în 2024 / 2028?

1 thought on “Cine va fi noul primar al Bradului în 2024? Pe cine va arunca AUR în luptă? Ce planuri au Matei și USR?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *