Consilierii locali USR Hunedoara au depus peste 20 de inițiative pentru comunitățile lor în primul trimestru din 2026
Consilierii locali USR din județul Hunedoara continuă să promoveze inițiative concrete pentru comunitățile locale, depunând în primul trimestru al anului 2026 peste 20 de propuneri de hotărâri în mai multe unități administrativ-teritoriale (UAT) din județ.
Proiectele au fost inițiate în UAT-urile Băița, Brad, Burjuc, Deva, Mărtinești, Orăștie, Petrila, Pui, Sântămăria-Orlea, Simeria; unele au fost deja aprobate, în vreme ce altele vor intra în dezbaterea consiliilor locale.
Inițiativele vizează teme esențiale pentru comunități, între care:
- creșterea transparenței administrației publice, inclusiv transmiterea online a ședințelor de consiliu local și acces mai facil la informații publice;
- măsuri de protecție socială și sprijin pentru persoanele vulnerabile;
- proiecte dedicate siguranței comunitare și prevenirii violenței;
- utilizarea mai eficientă a fondurilor publice, prin instrumente de monitorizare și control administrativ;
- îmbunătățirea calității vieții în localități, prin inițiative privind spațiul public, informarea cetățenilor și reducerea impactului fenomenelor sociale cu efect negativ asupra comunităților.
- interzicerea sălilor de jocuri de noroc
Activitatea consilierilor locali USR Hunedoara reflectă o abordare orientată spre soluții concrete, adaptate problemelor locale, dar și spre modernizarea administrației publice prin transparență, responsabilitate și implicare civică.
„Consilierii noștri locali demonstrează că administrația poate funcționa în interesul cetățeanului atunci când există inițiativă, dialog și consecvență. Proiectele depuse arată că schimbarea începe la nivel local, prin muncă susținută și prin politici publice care răspund nevoilor reale ale comunităților”, afirmă deputata USR de Hunedoara, Pollyanna Hangan.
USR Hunedoara își reafirmă angajamentul de a continua promovarea unor politici publice moderne și eficiente, menite să crească încrederea cetățenilor în administrația locală și să contribuie la dezvoltarea durabilă a județului.
Nici o inițiativă pentru Hunedoara? Ciudat, foarte ciudat.