Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Corvinul Hunedoara nu va putea promova în liga I. FRF i-a respins cererea!

Corvinul Hunedoara nu va putea promova în liga I. FRF i-a respins cererea!

Astăzi a avut loc Comitetul Executiv al FRF, iar pe ordinea de zi s-a aflat și situația privind dreptul de promovare al celor de la Corvinul Hunedoara, cererea hunedorenilor fiind respinsă.

„Corvinul a depus documentația necesară pentru schimbarea formei juridice. În urma analizei, Departamentul Juridic al FRF a emis un aviz favorabil, pe care l-a publicat pe site-ul oficial al federației la data de 16 august 2024, constatand indeplinirea cerintelor cu privire la documentația depusă.

În conformitate cu prevederile regulamentare aplicabile, mai multe cluburi din Liga 2 (FC U Craiova, FK Csikszereda, FC Voluntari, FC Argeș) au depus contestații cu privire la Avizul mai sus menționat. Având în vedere situația specială în care se regăsește clubul Corvinul, ca urmare a participării sale în competițiile europene, precum și din cauza imposibilității amânării mai multor jocuri ale acestuia din cadrul Ligii 2 (clubul având deja 3 meciuri amânate) , Comitetul Executiv a constatat că, în ciuda faptului că actele prezentate de club sunt suficiente pentru a permite modificarea formei juridice, nu există un orizont de timp suficient pentru a se putea adopta o decizie ulterior soluționării respectivelor contestații în instanțele sportive.

Pentru toate cele de mai sus, Comitetul Executiv a decis respingerea cererii clubului” au anunțat oficialii Federației Române de Fotbal.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *