Cristian Ciuta, de pe Muntele Dobrin: Păstrarea tradițiilor din Apuseni, Măguri-Răcătău, este importantă!
Consilierul județean PNL, Cristian Ciuta, prezent la Serbarea Câmpenească de pe Muntele Dobrin a declarat de la fața locului că păstrarea tradițiilor din Apuseni este importantă.
„An de an, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, moții se reîntâlnesc la sărbătorea câmpenească de pe muntele Dobrin.
O parte din vacanțele de vară mi le-am petrecut aici, pe aceste meleaguri. Îmi aduc aminte, de parcă era ieri, cum culegeam afine, zmeură, hiribi de pe la Negrele de Jos, Negrele de Sus, Făget sau alte locuri și le duceam apoi la centrele de colectare din Dobrin, ori din Gura Negruți. Iar una dintre cele mai mari bucurii ale acelor vremuri era să merg la Dobrin, la sărbătoare, în zilele norocoase prindeam o căruță , însă de cele mai multe ori mergeam pe jos.
Felicit primăria Măguri-Răcătău și Consiliul Local pentru organizarea acestui eveniment și păstrarea acestor tradiții. I-am asigurat pe oamenii acestor locuri ca problemele lor oricând își pot găsi rezolvare cu ajutorul domnului președinte Alin Tișe și al Consiliului Județean Cluj” a declarat Cristian Ciuta.


Cătunul Dobrin este situat la altitudinea de 1550 m, pe un platou, înconjurat de brazi. Acesta cuprinde o biserică de lemn și câteva case vechi, tot din lemn, răsfirate.
Casele sunt locuite doar în timpul verii, în cadrul unei practici pastorale, care presupune mutarea gospodăriei din vatra satului într-un cătun din munte, la o distanță mare față de sat. Motivul pentru care oamenii aleg să-și mute gospodăria pe timpul verii este pășunatul.