Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Cristian Dan Pasca mai dă o lovitură: Încă două proiecte depuse au primit finanțare prin PNRR

Cristian Dan Pasca mai dă o lovitură: Încă două proiecte depuse au primit finanțare prin PNRR

Primarul din Câmpeni, Cristian Dan Pasca, mai dă o lovitură: Încă două proiecte depuse au primit finanțare prin PNRR.

„Primăria Orașului Câmpeni a câștigat finanțare prin Programul PNRR pentru încă două proiecte depuse pe Componenta C10 – Fondul Local.

Proiectele care au primit finanțare sunt:

  • Elaborare Plan de Mobilitate Urbană Durabilă/PMUD Oraș Câmpeni – 322.190,72 lei cu TVA
  • Elaborare Plan Urbanistic General/PUG Oraș Câmpeni – 1.487.935,30 lei cu TVA

Primăria Orașului Câmpeni a depus 9 proiecte pe PNRR și toate au primit finanțare.

Mulțumesc echipei care a muncit exemplar. Orașul Câmpeni se dezvoltă cu bani europeni, guvernamentali și de la bugetul local” a anunțat Cristian Dan Pasca.

Ministerul Dezvoltării a anunțat în această săptămână că finanțează 616 noi investiții, în 455 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Pentru Fondul Local, în care sunt incluse și cele două proiecte din Câmpeni, au fost aprobate 487 de noi proiecte, în valoare totală de 1.373.774.387,35 lei, pentru care au depus cereri de finanțare 387 de unități administrativ-teritoriale. Proiectele vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *