Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Cristian Săvuș: „Au apărut pacienți care simulează prejudicii pentru a obține bani de la medici”

Cristian Săvuș: „Au apărut pacienți care simulează prejudicii pentru a obține bani de la medici”

În ultimii ani, numărul litigiilor dintre pacienți și cadrele medicale a crescut constant, iar noțiunea de malpraxis a devenit tot mai prezentă în spațiul public. Dacă în trecut procesele vizau în principal greșeli medicale evidente, astăzi apar tot mai multe situații în care medicii sunt acționați în instanță chiar și atunci când existența unei culpe este discutabilă.

Invitat în podcastul psihologului dr. Remete Ancuța, medicul și avocatul specializat în drept medical Cristian Săvuș a vorbit despre schimbarea de mentalitate din societate și despre riscul apariției unor acțiuni judiciare motivate exclusiv de obținerea unor despăgubiri financiare. Potrivit acestuia, România urmează aceeași evoluție pe care au traversat-o cu ani în urmă statele occidentale: „Inițial, într-adevăr, era vorba în principal despre greșeli medicale. Dosarele de malpraxis erau puține, pentru că, în realitate, culpele medicale sunt destul de rare, nu sunt frecvente.

La început, oamenii apreciau mai corect aceste situații. Apoi, din păcate, imaginea medicilor a început să se schimbe. Din statutul aproape de «zeități» pe care îl aveau odinioară, au ajuns să fie priviți ca oameni obișnuiți.

În același timp, a început și o adevărată vânătoare de vrăjitoare, în care nu se mai sancționează doar greșelile reale, ci se caută cu orice preț existența unei culpe. România urmează, practic, traseul societăților occidentale, doar cu câțiva ani întârziere. Și acolo s-a întâmplat la fel: mai întâi au fost acționați în instanță medicii care au greșit efectiv, iar ulterior au început să fie căutate greșeli chiar și acolo unde acestea nu existau.

Astăzi vedem și la noi spețe în care nu există nicio culpă medicală, însă pacientul încearcă să simuleze existența unui prejudiciu. Sunt convins că există astfel de cazuri și am întâlnit asemenea situații în practica mea.

Simulația este un fenomen cunoscut în medicina legală. Se învață încă din facultate că un pacient poate simula anumite afecțiuni din diverse motive. În trecut, scopul era, de regulă, obținerea unui concediu medical sau a unui număr mai mare de zile de îngrijiri medicale. Astăzi sunt absolut convins că, în anumite cazuri, simularea urmărește obținerea unor despăgubiri financiare de la medici.

Sunt situații în care este foarte greu să demonstrezi contrariul. De exemplu, un pacient poate afirma că a rămas cu migrene după o procedură estetică. Cum dovedești obiectiv că acele dureri nu există?

Există însă și exemple mai șocante. Am avut o speță reală în care o pacientă a susținut că un tampon operator a fost uitat în urma unei intervenții chirurgicale. A mers la control, apoi la medicina legală pentru constatare și ulterior a revenit pentru extragerea acestuia, susținând că trăise luni întregi cu acel corp străin. Acesta nu este un scenariu ipotetic, ci un caz real pe care l-am gestionat

Afirmațiile lui Cristian Săvuș deschid o dezbatere sensibilă privind echilibrul dintre dreptul pacienților de a solicita despăgubiri atunci când sunt victimele unei erori medicale și protejarea medicilor împotriva acuzațiilor nefondate. Specialistul subliniază că majoritatea profesioniștilor din sistemul sanitar își desfășoară activitatea cu bună-credință, însă creșterea numărului de litigii și apariția unor cazuri în care prejudiciul ar fi simulat riscă să afecteze relația de încredere dintre medic și pacient.

În opinia sa, justiția trebuie să sancționeze ferm greșelile medicale reale, dar la fel de important este ca procesele de malpraxis să fie fundamentate pe probe solide și expertize obiective, nu pe simple suspiciuni sau pe încercarea de a transforma actul medical într-o sursă de câștig financiar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *