Cine l-a trădat? Cum a fost la îndepărtat Alexandru Ioan Cuza de la conducerea Principatelor Unite?
Unirea deplină fiind realizată, acţiunea guvernamentală s-a axat pe armonizarea instituţională din Principate. Opinia publică se aştepta de la Cuza să ia iniţiativa organizării unui stat pe principii moderne şi să patroneze această operă de modernizare în spirit liberal. Însă domnul a încercat să modernizeze societatea românească în absenţa unui spirit liberal adevărat, cu alte cuvinte, a încercat o construcţie liberală în absenţa liberalismului. Modelul politic al domnului român a fost împăratul francez Napoleon al III-lea. Asemeni acestuia, Cuza a crezut că va reuşi să creeze un sistem care să-i acorde puterea totală şi, în acelaşi timp, să patroneze modernizarea societăţii româneşti pe principii liberale.
Cuza a făcut o eroare politică care îi va fi fatală în cele din urmă şi anume aceea că şi-a îndepărtat, rând pe rând, toate grupările politice, de la radicali până la ultraconservatori. La fel ca Napoleon al III-lea, Cuza a trăit cu iluzia că va putea să supravieţuiască din punct de vedere politic de unul singur. El nu a vrut să guverneze alături de aceste grupări politice, însă nici nu şi-a creat o forţă politică proprie pe care să se bazeze. Treptat, s-a înconjurat numai de oameni fideli, docili, fapt ce a condus la o divizare a societăţii, de la nivel politic până la presă.
Aceste consecinţe s-au văzut imediat după realizarea unificării depline când divergenţele politice au paralizat viaţa administrativă. În Cameră, opoziţia bloca orice măsură pe care puterea, reprezentată de partizani cuzişti, încerca să o adopte. De asemenea, domnul refuza să promulge orice măsură venită din partea opoziţiei. Tensiunea a atins punctul culminant când, la 18 februarie 1863, Guvernul Creţulescu a primit vot de blam, însă, fiind susţinut de Cuza a refuzat să îşi prezinte demisia. Numirea lui Kogălniceanu în fruntea executivului la 11 octombrie a mai calmat scena politică. În acest context a putut fi adoptată legea secularizării averilor mănăstireşti.
Soluţia găsită de Cuza pentru implementarea măsurilor sale a fost instaurarea unui regim personal. În epocă, societatea era divizată. „Monstruoasa coaliţie”, compusă din adversarii domnului, este numele dat opoziţiei de presa favorabilă lui Cuza, însă, de fapt, cuprindea tot ce avea mai bun elita românească a epocii. Pionul folosit de Cuza pentru îndeplinirea obiectivelor sale a fost Mihail Kogălniceanu. Ruptura totală a survenit în momentul supunerii spre dezbatere de către Kogălniceanu a proiectului de lege rurală. Pe un fond politic deja încordat la maximum, această iniţiativă a declanşat o criză politică şi constituţională fără precedent.
Cred că , nici CUZA nici Ceaușescu , nu prea s-au priceput la psihologie dar , au fost patrioți ! Ca să obții Permis de Conducere , faci pregătire ; ca să devii președinte , nu urmezi un curs , în care să ai mult de învățat ! Nicii votanții nu știu să-și aleagă șefii – vorba fostului caporal din Primul Război Mondial , care a zdruncinat planeta !