Cum arată cabana ideală pentru zona Apuseni? Salanță: Impactul asupra peisajului și naturii să fie minim
Arhitect șef al Clujului, Claudiu Salanță, a prezentat o cabană din Beliș, aratând-o ca model ideal de cabană pentru zona Munților Apuseni.
„Dacă tot e perioada de vară, când cabanele sunt la mare căutare, m-am gândit să prezint câteva proiecte de cabană în zona montană.
Aspectul cel mai important la proiectarea unei cabane în mediul rural montan este contextul și in special modul în care construcția propusă se amplasează și integrează în acesta. Este o linie fină care trebuie păstrată, o linie a armoniei și a respectului față de peisaj și față de natură.

Construcția trebuie să fie așezată cu grijă pe amplasament astfel încât impactul asupra peisajului și naturii să fie minim. Ea trebuie să ajungă să fie percepută ca parte a peisajului, a contextului – ca și cum ar fi fost mereu acolo – și nu ca un element care face notă discordantă. Să respecte cadrul natural și să contribuie prin cromatică, materialitate, volum la armonia peisajului.
Exemplul unei cabane proiectate armonios în zona montană – localitatea Beliș. Felicitări! Echipa de proiectare: arh.urb. Greceniuc Alex, arh. Tiberiu Bucur, arh. Buta Alexandru, arh. Tirziu Sergi” a scris Salanță, pe o rețea de socializare.