Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Cum se făceau clăcile la cânepă pe Calea Crișului Repede în Țara Călatei? Femeile erau omenite cu mâncare și băutură!

Cum se făceau clăcile la cânepă pe Calea Crișului Repede în Țara Călatei? Femeile erau omenite cu mâncare și băutură!

sursă foto: Tradiții clujene - Nicu Cherciu

Cum se făceau clăcile la cânepă pe Calea Crișului Repede în Țara Calatei? Ne explică cei de la Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

„Existau situații în lumea satului când femeile care aveau cânepă multă nu o puteau toarce singure. Așa că făceau clacă și dădeau de tors mai multor femei. Acest lucru se întâmpla și atunci când femeia era bolnavă.

În zona Crișului Repede din județul Cluj, cânepa se dădea în clacă în două moduri. În primul rând, gazda împărțea fuioarele prin sat, la femei, pentru a le toarce fiecare acasă. Apoi fixa o zi, de obicei duminica seara, pentru ca cele care au tors să aducă ghemele acasă, la gazdă, dar mai ales jirebdiile (sculurile), fiecare cu însemnul său, ca să vadă cum s-a lucrat. Apoi, mai era un mod în care gazda chema acasă, în câteva seri, femei din sat și vecine, ca să toarcă împreună. În ambele cazuri, la final, femeile erau omenite cu mâncare și băutură.

Era de știut faptul că nu se ofereau oricui fuioare pentru tors. Nu toate femeile din sat știau să toarcă frumos și nu toate puteau termina la timp jirebdiile. De multe ori, femeile care-și dădeau cânepa în clacă erau considerate leneșe, pentru că așa „lucrul e făcut de mântuială” și pânza nu va fi țesută uniform. De altfel, pe Valea Crișului, la petrecere, femeile cântau „hora clăcii” , în care explimau calitatea lucrului” explică cei de la Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *