De ce la Moneasa, Băile Herculane și Vața de Jos nu mai vin turiști „ca pe vremuri”?
De ce la Moneasa, Băile Herculane și Vața de Jos nu mai vin turiști „ca pe vremuri”?
- Datele provizorii de după recensământ arată că populația României, adică cei locuiesc și trăiesc în România, este sub 19 milioane de locuitori, cu 1,2 milioane de locuitori față de precedentul recensământ, în 2011. În 1992, România avea o populație de 22.810.035, deci în cei 30 de ani de democrație am pierdut peste 20% din populația României, implicit un procentaj uriaș de „turiști interni”.
- O dată cu intrarea în Uniunea Europeană, românii au putut alege să-și petreacă vacanțele în insule din Grecia, în Turcia, Croația, Bulgaria sau în Alpii din Italia, Austria, etc.
- În ultimii 30 de ani a devenit mult mai accesibil transportul aerian, cu avionul, pentru români, care au putut mai ușor să se deplaseze în Egipt, Maroc, Tunisia sau alte țări din nordul Africii sau sud-estul Asiei – Tailanda, Filipine, etc.
- Lipsa de investiții în fostele „stațiuni de stat” care treptat s-au privatizat, însă a căror refacere trebuie privită în contextul turistic european, a unei concurențe teribile.
- Nicio strategie națională guvernamentală viabilă pentru aceste stațiuni, altădată perle.
Despre cele trei stațiuni, Moneasa, Băile Herculane și Vața de Jos.
Perla Munților Apuseni cum este denumita, stațiunea balneoclimaterică Moneasa este situată în Crișana, cuibărită într-o mică depresiune de pe valea Moneasa, relativ joasă, la poalele ramurei muntoase a Masivului Codru-Moma. Apele termale au temperatura de 25-32°C și sunt ape bicarbonate, calcice, magnezice, sodice, hipotone, toate având efect binefăcător în cazul asteniei nervoase și al îmbolnăvirilor aparatului locomotor și a sistemului nervos periferic.

Stațiunea Băile Herculane este una dintre cele mai vechi stațiuni balneare ale lumii, cu o vechime atestată documentar de peste 1850 de ani. Existența neîntreruptă de două milenii a stațiunii Băile Herculane a fost favorizată de eficacitatea miraculoasă a izvoarelor termale, fiind socotite un „dar al zeilor” dar și de pitoreasca așezare a stațiunii într-o vale adăpostită de munți, de o frumusețe aparte.

Stațiunea balneoclimaterică Vața de Jos este situată la 233 m altitudine, în județul Hunedoara, la hotarul de vest al Munților Apuseni în Depresiunea Zarandului, valea Crișului Alb. Stațiunea este înconjurată de păduri și adapostită de vânturi și își întemeiazî renumele pe valoarea deosebită a apelor sale termale și este situată pe drumul dinspre Brad către Oradea. Stațiunea se bucură de două izvoare și un puț artezian (60 m adancime) cu ape minerale bogate în calciu, sulf, sodiu, magneziu, hipotone și ușor radioactive, cu o temperatură de 36 – 37 grade Celsius.
