Delta din Câmpia Crişurilor, un adevărat paradis al păsărilor şi al florilor: 1.300 de specii de animale trăiesc în Parcul Natural Cefa
Parcul Natural Cefa supranumit și Mica deltă din Câmpia Crişurilor este recunoscut pentru diversitatea speciilor de plante și animale care trăiesc în zonă, nu mai puțin de 1.300 de specii.
„La mică distanţă de Oradea, în comuna Cefa, mai precis pe drumul ce leagă centrul comunei de satul Ateaş, se află Rezervaţia naturală „Pădurea Rădvani”, un adevărat paradis al păsărilor şi al florilor. Nu sunt puţini cei care audescoperit deja faptul că „peisajul extraordinar” adăposteşte o sumedenie de plante rare, ameninţate cu dispariţia, diferite tipuri de vegetaţie endemică şi faună „cum mai putem întâlni doar în Delta Dunării”. Aflat chiar la frontiera cu Ungaria, Parcul natural de la Cefa este dovada vie a faptului că natura nu cunoaşte graniţe. Aici, de o parte şi de cealaltă a liniei imaginare ce separă cele două ţări, poposesc numeroase specii de păsări migratoare. Cele mai spectaculoase sunt acele momente, de toamnă sau primăvară, când întreaga zonă este parcă invadată de călătoarele înaripate. Cu puţină discreţie şi răbdare, turiştii pot descoperi atunci un adevărat spectacol, oferit de mii şi mii de păsări.
În imediata vecinătate a lacurilor de la Cefa, locul care atrage ca un magnet, păsările călătoare, se află Pădurea Rădvani. Ea este, la rândul ei, un important loc de cuibărit pentru mai multe specii ocrotite. Iubitorii naturii sălbatice pot observa aici stârcii cenuşii, stârcii de noapte şi egretele mici, care îşi fac cuiburile în micuţa pădure de stejar şi frasin ce a supravieţuit în mijlocul câmpiei. În acest loc, care face parte din Parcul Natural Cefa, cuibăresc şi alte specii de păsări, fapt care conferă întregii arii protejate statutul de rezervaţie avifaunistică de importanţă europeană” arată cei de la Discover Bihor.