Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Deputatul Tiberiu Barstan, coordonatorul AUR Hunedoara: „Salina Praid – România își lasă patrimoniul să moară”

Deputatul Tiberiu Barstan, coordonatorul AUR Hunedoara: „Salina Praid – România își lasă patrimoniul să moară”

Deputatul Tiberiu Barstan trage un semnal de alarmă dur asupra situației dramatice a Salinei Praid, acuzând autoritățile de nepăsare și lipsă de responsabilitate.

„La doar două luni după prima mea vizită, realitatea este crudă: Salina Praid este închisă definitiv. Nu e vorba de o avarie trecătoare. Este lichidarea unui obiectiv unic – turistic, economic și medical – pe care România îl lasă să se prăbușească fără luptă”, declară deputatul hunedorean.

Pierderi uriașe pentru comunitate și economie

Potrivit lui Barstan, închiderea salinei înseamnă o lovitură devastatoare pentru întreaga zonă și pentru țară: dispar mii de turiști anual, se pierd locuri de muncă, afaceri locale se închid, iar bugetul național rămâne fără o sursă importantă de venit: „Țara pierde. Comunitatea pierde. Pierdem un simbol, pierdem un patrimoniu natural irepetabil”, afirmă deputatul.

„Nimeni nu răspunde”

Parlamentarul acuză lipsa totală de acțiune din partea autorităților: „Nicio anchetă. Niciun vinovat identificat. Totul se îngroapă în tăcere, exact ca salina. În timp ce paguba rămâne, iar comunitatea se scufundă în sărăcie, politicienii și responsabilii își văd liniștiți de funcții, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.”

Impact social grav

Gradul de ocupare în pensiuni a scăzut drastic, iar afacerile locale sunt pe cale de dispariție. Barstan subliniază că nu este vorba despre un „fenomen natural”, ci despre rezultatul „complicității și nepăsării criminale”.

Cerere pentru răspundere penală

„Este inacceptabil ca această tragedie economică și socială să treacă fără răspundere penală. Funcțiile nu sunt suficiente de plătit pentru această pierdere — unii ar trebui să răspundă cu libertatea”, afirmă ferm deputatul.

Un simbol național în pericol

Barstan reamintește că Salina Praid nu este doar o mină de sare, ci „un reper al identității noastre”, iar lipsa de reacție a autorităților reprezintă „actul oficial prin care România își declară falimentul moral și economic”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *