Direcția Generală Anticorupție a descins la Beiuș: Percheziții la Poliția Rurală Beiuș într-un dosar în care o agentă de poliție este suspectată că a luat mită!
Joi, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție Bihor au efectuat percheziții în Beiuș, într-o anchetă coordonată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. În acest dosar, o polițistă este bănuită de luare de mită. De asemenea, ancheta îi vizează și pe doi oameni de afaceri influenți din comunitate, suspectați că i-ar fi oferit polițistei avantaje materiale sub formă de mită.
Potrivit unui comunicat al DGA este vorba despre patru percheziții, „dintre care 3 la domiciliile tot atâtor persoane din localitatea Beiuș (între care un agent de poliție) și una la sediul Secției Poliție Rurală Beiuș”.
„Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, efectuează astăzi, 26 septembrie 2024, 4 percheziții, dintre care 3 la domiciliile tot atâtor persoane din localitatea Beiuș (între care un agent de poliție) și una la sediul Secției Poliție Rurală Beiuș.
În cauză se efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și dare de mită, referitor la presupunerea rezonabilă că, în perioada octombrie 2023- octombrie 2024, agentul de poliție a primit diverse avantaje materiale pentru a-și îndeplini în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu raportat la un dosar penal în care efectua cercetări pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol.
În funcție de evoluția situației, vom reveni cu detalii” au anunțat cei de la Direcția Generală Anticorupție.