Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Doi bărbați care au vrut să abandoneze doi câini, în Poiana Horea, pe Transursoaia, au fost sancționați de polițiști

Doi bărbați care au vrut să abandoneze doi câini, în Poiana Horea, pe Transursoaia, au fost sancționați de polițiști

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin – Postul de Poliție Comunal Beliș au demarat activități din oficiu pentru identificarea și luarea măsurilor legale față de trei bărbați care au fost suprinși de o persoană, având intenția de a abandona doi patrupezi în localitatea Poiana Horea din comuna Beliș, județul Cluj.

La data de 16 februarie, bărbații în cauză au fost identificați de polițiști și invitați la sediul postului de poliție.

Aceștia au fost sancționați contravențional conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, cuantumul sancțiunilor aplicate fiind de 5.000 de lei.

Polițiștii au continuat verificările pentru a stabili dacă patrupezii se află în siguranță, în custodia bărbaților, fapt care s-a confirmat.

Atragem atenția asupra faptului că abandonarea animalelor, faptă prevăzută de Legea 205/2004 privind protecția animalelor se sancționează cu amendă de la 3.000 de lei la 12.000 de lei.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *