Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Doi bărbați sunt cercetați pentru țepe imobiliare: Vindeau apartamente care nu le aparțineau

Doi bărbați sunt cercetați pentru țepe imobiliare: Vindeau apartamente care nu le aparțineau

Din cercetări a reieșit faptul că în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, cei doi bărbați, împreună cu un altul de 58 ani, ar fi încercat să inducă în eroare un număr de 19 de persoane, cu care ar fi discutat telefonic și personal, prezentându-le ca adevărate împrejurările mincinoase referitoare la o ofertă de vânzare a unor apartamente din Cluj-Napoca, deși nu exista posibilitatea materială și juridică pentru a fi transferat un astfel de drept de proprietate, potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Cluj. 

La finalul săptămânii trecute, în urma activităților de cercetare efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au fost dispuse măsuri preventive față de doi bărbați cu vârste de 37 și 63 de ani, din Cluj-Napoca, cercetați într-un dosar penal ce vizează fapte de înșelăciune.

„Totodată, cei doi bărbați de 37 și 63 de ani ar fi indus și menținut în eroare două persoane, cu scopul de a obține foloase patrimoniale, ca urmare a încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare, cu referire la un apartament din Cluj-Napoca, deși nu exista posibilitatea materială și juridică pentru a fi transferat un astfel de drept de proprietate.

În acest caz, a fost creat un prejudiciu de 15.000 de euro, reprezentând suma remisă bărbatului în vârstă de 37 de ani”, informează IPJ Cluj. 

În urma activităților investigative și a probatoriului administrat în cauză, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul în vârstă de 63 de ani.

Totodată, față de bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, acesta aflându-se arestat într-o altă cauză. Ulterior, față de bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *