Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Doi PSDiști clujeni își anunță susținerea pentru Nicușor Dan: Fostul ministrul Aurelia Cristea și primarul din Poieni, Adrian Morariu!

Doi PSDiști clujeni își anunță susținerea pentru Nicușor Dan: Fostul ministrul Aurelia Cristea și primarul din Poieni, Adrian Morariu!

În contextul alegerilor prezidențiale din 2025, doi membri marcanți ai PSD Cluj și-au exprimat public susținerea pentru candidatul independent Nicușor Dan. Este vorba despre fostul ministru și deputat Aurelia Cristea (actual consilier local) și despre primarul comunei Poieni, Adrian Morariu.

Aurelia Cristea: „Votez Nicușor Dan. Nu vreau pentru nepoții mei o lume a tupeului”

Aurelia Cristea, fost ministru pentru Dialog Social în Guvernul Ponta și fost deputat PSD de Cluj, a anunțat că va vota cu Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Într-un mesaj public, Cristea a subliniat importanța valorilor și principiilor în alegerea liderilor politici: „Voi vota Nicușor Dan. Decizia mea este luată încă de la anunțarea rezultatelor finale pentru turul doi. Nu pot proceda altfel – ar însemna să mă dezic de tot drumul parcurs până acum.

Toți prietenii mei, colaboratorii din firmele în care am lucrat sau cei cu care colaborez azi, împărtășesc un set de valori și principii. Dascălii mei au pus cărămizi solide la aceste valori, alături de mama mea.

Sunt mamă și bunică. Mi-am crescut fetele îndemnându-le să învețe, să muncească serios, să fie responsabile, să aibă bun-simț și credință în bine. Să-și susțină punctul de vedere prin argumente, nu prin jigniri, și să ofere respect oricui, indiferent de funcție sau meserie. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt așa, și sunt foarte mândră de ele.

Transmit același mesaj nepoților mei. Nu-mi pot imagina pentru ei o lume în care valorile sunt înlocuite cu tupeul, aroganța, șmecheria sau agresivitatea – verbală ori fizică.

Prin acest vot îmi exprim și respectul necondiționat pentru toți părinții care fac sacrificii enorme pentru ca ai lor copii să meargă la școală, „să devină oameni”, cum se spunea la mine în sat. Pentru toți copiii care urmează această cale și pentru toți profesorii buni din țara asta, care educă oameni.

Este și respectul meu pentru cei care muncesc corect și cinstit în această țară, își plătesc taxele și impozitele la timp, nu fac mizerie în spațiul public, parchează corect, respectă legile (bune sau uneori proaste), își îngrijesc proprietatea, merg la biserică pentru a deveni mai buni și mai luminoși. Sunt dezamăgiți de clasa politică, dar simt – ca și mine – că doar educația și bunul-simț ne mai pot salva.

Și pentru întreaga breaslă a antreprenorilor și funcționarilor publici de bună credință și profesioniști. Pentru conaționalii mei din diaspora, care și-au construit prin muncă un nou „acasă” în Europa, pentru ei și familiile lor.

Un gând și pentru colegii mei de partid. Sunt membru PSD de peste 20 de ani și mi-aș fi dorit ca partidul meu să facă mai mult pentru educație, pentru cei vulnerabili, pentru satul românesc, pentru diaspora. Chiar dacă am evoluat mult, întotdeauna se va vedea mai puternic ceea ce n-am reușit să facem.

Fac o paranteză, ca să vă spun că și eu am greșit. Lucram într-o multinațională, ca director național de vânzări, și eram plecată toată săptămâna prin țară. Aveam o înțelegere cu fetele mele – fiecare avea atribuții clare, în plus față de învățat. Așa a fost viața, o familie monoparentală, în care trebuia să ne bazăm una pe alta.

Deși își făceau treaba, primul lucru pe care îl remarcam când ajungeam acasă era praful de pe frunzele florilor. Le spuneam că nu au șters praful. Astăzi ne amuzăm împreună pe tema asta, și eu mi-am cerut scuze – poate tocmai astfel am progresat și am construit relația extraordinară de azi. Închid paranteza.

Asta nu înseamnă că sunt de acord cu incompetența, aroganța, hoția (dovedită) sau neseriozitatea unora dintre lideri. Am foarte mulți colegi extraordinari – buni, capabili – care pot face diferența și sper să putem lucra împreună. Astfel de oameni există în toate partidele – vă spun din experiență de parlamentar.

Dacă mă veți judeca pentru acest vot, știți că sunt la fel de sinceră și onestă și în interiorul partidului. Cei care s-au urcat primii pe „cadavrul” guvernării PSD conduse de Victor Ponta au fost chiar partenerii noștri de coaliție – PNL. Sper că n-ați uitat „Ciuma roșie!”, „Afară cu PSD din țară!”, plăcuțele suedeze, discursurile USR și PNL.

Și totuși, am guvernat împreună cu PNL, am avut liste comune la europarlamentare, am avut candidați comuni la alegerile locale. A fost bine? A fost rău? Concluzia mea este că jignirile, injuriile și agresivitatea nu duc decât la prăpăstii între oameni – nu doar între organizații. Este valabil pentru toate taberele.

Dumnezeu să ne dea gândul bun. Să nu ne lăsăm mânați de ură și răzbunări, fie ele personale sau politice. Vă îmbrățișez cu iubire

Adrian Morariu: „Susțin candidatura lui Nicușor Dan”

Adrian Morariu, primarul comunei Poieni, a declarat că susține candidatura lui Nicușor Dan, considerând că acesta poate sprijini dezvoltarea comunităților locale: „În calitate de primar, am nevoie de susținere pentru implementarea proiectelor la nivel local și pentru dezvoltarea comunei Poieni. Analizând situația actuală a candidaților, cred că este oportună susținerea candidatului independent Nicușor Dan.”

Morariu a evidențiat necesitatea unei colaborări eficiente între administrația locală și conducerea națională pentru a asigura progresul comunităților din județul Cluj.

Aceste declarații reflectă o tendință de susținere a candidatului independent Nicușor Dan din partea unor membri ai PSD Cluj, evidențiind importanța valorilor și a dezvoltării locale în alegerile prezidențiale din 2025.


Loading

1 thought on “Doi PSDiști clujeni își anunță susținerea pentru Nicușor Dan: Fostul ministrul Aurelia Cristea și primarul din Poieni, Adrian Morariu!

  1. Felicitări domnule primar pentru discursul dumneavoastră și susținerea unui candidat pro european votez cu Nicușor Dan și cu o României democrată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *