Drumul expres dintre DN1 și autostrada Transilvania de la Tureni nu va fi gata în februarie. Viorel Băltărețu: „Noul termen de finalizare este iunie 2025!”

Antreprenorul DIMEX 2000 – CON-A OPERATIONS SRL a anunțat recent că pentru finalizarea conexiunii Autostrada Transilvania – DN 1 a fost stabilit un nou termen, în condițiile în care au fost întâmpinate probleme în teren cu relocarea rețelelor.
În lipsa avizelor necesare și a modificărilor legislative, relocarea rețelelor a fost realizată abia la finalul verii.
„Contractul a fost prelungit cu încă 4 luni de zile. Noul termen de finalizare este iunie 2025, față de februarie 2025, iar asta se întâmplă nu datorită constructorului, care are capacitatea, ci din cauza birocrației” a anunțat deputatul Viorel Băltărețu.
Deputatul USR a mai precizat că un alt motiv de întârziere a lucrărilor este acela că primarul din Tureni, Daniela Mănăilă, „refuză să afișeze la avizierul primăriei anunțul de consultare publică”.
Inițial, autoritățile preconizau finalizarea mini-centurii de la Tureni până la sfârșitul lui 2024, însă complexitatea terenului a încetinit semnificativ progresul lucrărilor.
Traseul drumului expres măsoară 5 kilometri, la care se adaugă 10 kilometri suplimentari de bretele care conectează nodurile rutiere de la DN 1 și autostrada A3.
Proiectul prevede construirea a 7 structuri de tip pod și viaduct, cel mai impresionant fiind situat la kilometrul 4, trecând peste Valea Racilor. Acest viaduct va avea 6 deschideri și va măsura 258 de metri în total, cu un tablier de 246 de metri. Cele 10 kilometri de bretele pentru nodurile A3 și DN 1 vor avea două benzi. Drumul expres va avea o lățime de 3,5 metri pentru fiecare bandă, acostamente de 2,25 metri și un spațiu median de 3 metri, unde vor fi instalate separatoarele de sens.
Construcția drumului expres, care va lega Cluj-Napoca de Autostrada Transilvania prin Tureni, a primit undă verde de la Ministerul Transporturilor în august anul trecut, iar lucrările, gestionate de asocierea dintre companiile Dimex 2000 Company SRL, Autotehnorom SRL, OPR Asfalt SRL, Obras Publicas Y Regadios SA și Con-A Operations SRL, au început în septembrie 2023.
Proiectul are o valoare totală de 562,6 milioane de lei.
Noua legătură rutieră între Cluj și autostradă va reduce semnificativ aglomerația din trafic și va elimina tranzitul prin Turda.