Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Fermierii din Timiș cer disperați să nu le fie ucise oile: Nu știm cât vom rezista. După noi, urmați voi!

Fermierii din Timiș cer disperați să nu le fie ucise oile: Nu știm cât vom rezista. După noi, urmați voi!

Sute de ciobani din vestul țării, din județele Timiș și Caraș-Severin s-au adunat pentru a protesta în satul Clopodia, situat la aproximativ 80 km de Timișoara, nemulțumiți de deciziile luate de DSV Timiș după confirmarea mai multor focare de pestă a micilor rumegătoare în regiune. Ciobanii, indignați, vor să oprească cu orice preț sacrificarea animalelor, argumentând că veniturile lor sunt prea mici, iar compensațiile oferite de stat sunt insuficiente.

O femeie, al cărei fermă a fost plasată în carantină pentru 21 de zile, a declarat: „Vă rog să veniți să ne ajutați, nu vrem să ni se ia animalele din curte. Să nu pună presiune pe noi să ne ia teste, să ne scoată pozitivi. Nu ne interesează despăgubirile. Avem copii de crescut, ne-au blocat. Nu avem voie să vindem miei, ne blochează și ne stresează. Nu știm cât vom putea rezista. De la noi veți urma voi”.

Acum o lună, 13.000 de oi de la o fermă din Timiș, diagnosticate cu pestă, au fost sacrificate în mod controlat, iar săptămâna trecută alte 600 de oi au avut parte de același tratament.

Inspectorii DSVSA Timiș au prelevat probe de la mai multe turme, iar rezultatele au confirmat că cele 100 de oi ale unui cioban nevoiaș sunt infectate cu pestă. În acest context, autoritățile se pregătesc să procedeze la sacrificarea controlată și îngroparea animalelor în condiții speciale.

Pesta micilor rumegătoare nu reprezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor, deoarece nu există niciun risc de transmitere la om, însă acest virus are consecințe semnificative din punct de vedere economic și social.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *