Florin Cazacu: Au început lucrările de introducere a gazului metan în Țărățel, Peste Lucoi, Săvești, Poienița! Proiectul este foarte complex!
Primarul Florin Cazacu a explicat în video live-ul periodic că lucrările de introducere a gazului în Brad sunt foarte complexe, însă avansează în ritmul stabilit, în acest moment efectuându-se lucrări în satul Țărățel, în cartierul Peste Luncoi, în zona Săvești, în zona Poienița.
„Proiectul de introducere a gazului în municipiul Brad, este un proiect foarte mare, de 77 de milioane RON, vorbim de 58 de km de conductă de gaz metan. Lucrările au început în luna mai și până în acest moment 10 km din conductă au fost deja introduse în infrastructură.
S-au abordat lucrările în satul Țărățel, în cartierul Peste Luncoi, în zona Săvești, în zona Poienița, deci au început deja lucrările de introducere de gaz metan. Ne-am stabilit această strategie, pentru a veni, să zic așa, de la extremitățile orașului către zona centrală. Vom aborda probabil în cel mai scurt timp încă două sau trei șantiere, în speță ne vom concentra pe șantierul care este de-a lungul DN 74 pentru că urmează ca pe DN 74 să se execute și alte lucrări.
Proiectul este foarte complex, este foarte dificil, crează și foarte mult disconfort în satul Țărățel, unde sunt drumurile foarte înguste au fost câteva situații de blocare a drumurilor, de aceea, pe această cale îmi cer scuze în numele constructorilor pentru faptul că au fost aceste probleme create în perioada de derulare a acestui proiect. Dar sperăm ca cel puțin pe zona Țărățel să se finalizeze lucrările în maxim două săptămâni și să purcedem la refacerea infrastructurii” a anunțat Cazacu.