Florin Cazacu: Lucrările sunt în desfășurare pe strada Liceului! Le-am extins și pe strada 9 mai
Primarul din Brad, Florin Cazacu, a anunțat recent că lucrările sunt în desfășurare pe strada Liceului și că au fost extinse și pe strada 9 mai.
„Pe strada Liceului din municipiul Brad lucrările sunt în desfășurare. Totodată de pe strada Liceului am considerat că este potrivit să extindem lucrările și pe strada 9 mai.
De asemenea, au fost finalizate lucrările și pe strada Șoimilor. Lucrările pe strada 9 mai sunt foarte ample, s-au făcut și reparații și la rețeaua de canalizare, s-au rezolvat problemele de apă pluvială. Au fost câteva ploi de foarte mare intensitate în luna august și din fericire o zonă care era tot mereu inundată, zona blocului 25, rețeaua de apă pluvială a funcționat foarte bine și nu a mai fost nicio problemă în această zonă legată de inundații” a anunțat Florin Cazacu.
