Florin Roman: Lupta cu urmașii PCR nu va fi simplă. De aceea chem toți oamenii de dreapta să refuzăm jugul PSD!
Într-un discurs adresat liberalilor din zonele Alba Iulia-Blaj, deputatul Florin Roman, a tunat contra PSD, cerându-le oamenilor să refuze „jugul PSD”.
„M-am adresat colegilor liberali, circa 500 la număr, din zonele Alba Iulia-Blaj, și le-am mulțumit pentru bătălia pe care o duc pentru Alba și împotriva răului cel mare, PSD.
I-am întrebat, dacă la 35 de ani de la Revoluție, vor să trăiască într-o țară în care “Ciuma Roșie”, adica, PSD, face legea după bunul plac, acaparând instituții ale statului, așa cum este ultimul caz de la CCR sau vor să trăiască în România în care tinerii au vărsat sânge în urmă cu aproape 35 de ani, pentru ca noi să trăim în democrație, nu în dictatura, să existe pluripartidism, nu un partid unic, să putem călători liber, în Europa, nu înspre Rusia, să fim liberi, nu să fim încătușați de mafia PSD. Am primit răspunsul așteptat, oamenii vor democrație și sunt convins ca vom învinge din nou hidra comunista.

Lupta cu urmașii PCR nu va fi simplă. De aceea, va chem pe toți oamenii de dreapta să refuzăm jugul PSD și împreună, prin vot democratic, să îi trimitem acolo unde le este locul, pentru ca noi și generațiile următoare să ne bucurăm de democrație! Avem cu toții datoria să ne opunem PSD, partidul stat. Dumnezeu să binecuvinteze Alba și România! Victorie!” a tunat contra PSD, deputatul Florin Roman.
Tensiunile dintre PNL și PSD au erupt după decizia Curții Constituționale de eliminare a Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială. Liberalii i-au acuzat pe social-democrați că s-ar afla în spatele acestei decizii, pentru a-l plasa în turul doi al alegerilor prezidențiale pe George Simion, în dauna lui Nicolae Ciucă.
Chiar și în acest context, liberalii au decis într-o ședință desfășurată miercuri noapte să nu iasă de la guvernare, de teama ca PSD să nu fraudeze alegerile.

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat joi decizia privind întreruperea dialogului politic cu PSD şi rămânerea la guvernare alături de social-democrați.
„Am analizat toate subiectele legate de ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă de timp, inclusiv prezentarea deciziei şi aprobarea ei de către Biroul Politic în ceea ce priveşte întreruperea dialogului politic cu PSD, concomitent cu luarea deciziei pentru a rămâne cu miniştrii şi secretarii de stat în continuare pentru asigurarea actului de guvernare în ideea în care vom continua să facem tot ceea ce ţine de noi pentru a putea să protejăm românii de orice abuz şi să ne îndeplinim obiectivele aşa cum au fost asumate prin programul de guvernare”, a declarat Nicolae Ciucă la finalul şedinţei conducerii PNL, care a avut loc la Palatul Parlamentului.