Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Fonduri europene pentru un „post de transformare” la Sanatoriul de la Geoagiu

Fonduri europene pentru un „post de transformare” la Sanatoriul de la Geoagiu

Administrația județeană, prin Laurențiu Nistor, a anunțat astăzi că s-a demarat depunerea unei cereri de finanțare prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, axa prioritară 9, pentru un „post de transformare” la Sanatoriul Pneumoftziologie de la Geoagiu.

„Asigurarea tuturor facilităților pentru pacienți și cadrele medicale în unitățile sanitare pe care Consiliul Județean Hunedoara le are în grijă, este una dintre prioritățile mele. Am spus asta de multe ori și o să o tot repet, ori de câte ori am ocazia. Tocmai de aceea, la solicitarea conducerii Sanatoriului de Pneumoftziologie de la Geoagiu, în ultimul an am căutat soluții de tehnice și financiare pentru realizarea unui post de transformare în vederea măririi puterii instalate.

Acest transformator de energie electrică este o investiție necesară și vitală pentru sanatoriul de la Geoagiu, în contextul consolidării infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de COVID-19. Sanatoriul a fost una dintre unitățile spitalicești care a resimțit din plin creșterea cazurilor de îmbolnăviri, a internat și vindecat sute de pacienți de-a lungul pandemiei. Siguranța pacienților trebuie să fie pe primul lor, dublată de un act medical de calitate.

Am reușit să depunem o cerere de finanțare prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, axa prioritară 9 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19. Fondurile ce vor fi atrase pentru postul de transformare, în valoare de circa 2 milioane de lei, ne permit să instalăm sisteme de detectare, semnalizare, alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă și să reabilităm, modernizăm și extindem infrastructura electrică.

Pentru că în 19 iulie, am primit o solicitare de clarificări din partea Autorității de Management pentru POIM, astăzi, 20 aprilie, am convocat de îndată o ședință extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara pentru actualizarea devizului de lucrări. Doar după aprobarea acestor modificări prin hotărâre de consiliu, vom putea trece la următoarea etapă, cea a semnării contractului de finanțare. Lucru care ar putea avea loc în următoarele zile.

Poate ați văzut că ne întrunim des în astfel de ședințe și nu mai așteptăm ședința de la finalul lunii pentru a pune proiectele pe ordinea de zi. Codul Administrativ permite președintelui de consiliu județean să convoace de îndată ședința tocmai pentru aprobarea unor proiecte care nu suportă amânare. Și cum Consiliul Județean Hunedoara a depus foarte multe proiecte pentru atragerea de fonduri europene și mai are în pregătire și altele, ne vom tot întruni în ședințe extraordinare convocate de îndată ori de câte ori este necesar!” a anunțat Nistor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *