Fotografii superbe de la Stația Hidrologică de la Stâna de Vale
sursă foto: Apele Române Crișuri
ABA Crișuri prezintă fotografii superbe de la Stația Hidrologică de la Stâna de Vale.
„Să privim zăpada din perspectiva echipei Apele Române Crișuri. Zăpada înfrumusețează tot ce acoperă și aduce bucurie nu doar copiilor, ci și adulților deopotrivă.
Echipa noastră o privește însă cu alți ochi datorită rolului său de rezervor natural, capabil să stocheze cantități considerabile de apă, mai ales în zonele montane.
În timpul iernii, precipitațiile sunt preponderent solide, prin urmare, apa nu se scurge ca în celelalte anotimpuri, ci se acumulează în stratul de zăpadă.
Această rezervă de apă începe să se topească treptat primăvara, iar în unele masive muntoase topirea se întinde până vara. Astfel, râurile sunt alimentate cu o cantitate însemnată de apă chiar în absența precipitațiilor.
Grosimea stratului de zăpadă, determinarea densității și a echivalentului în apă sunt parametrii importanți măsurați și monitorizați de specialiștii noștri. Așa ia naștere #hartazăpezii, o hartă care prezintă echivalentul apei din stratul de zăpadă și care este actualizată din 5 în 5 zile.
În acest fel se cunoaște rezerva de apă stocată sub această formă și se monitorizează riscul de #inundații care se pot produce odată cu creșterea bruscă a temperaturii” au scris în descrierea pozelor cei de la ABA Crișuri.

