Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Geamgiul Ioan Goga din Bociu, comuna Mărgău, a fost desemnat Tezaur Uman Viu

Geamgiul Ioan Goga din Bociu, comuna Mărgău, a fost desemnat Tezaur Uman Viu

Județul Cluj a obținut încă trei titluri de Tezaur Uman Viu, acordate de Ministerul Culturii, în cadrul
Programului TEZAURE UMANE VII, ediția a XII-a.

Este vorba despre geamgiul Ioan Goga din Bociu comuna Mărgău, bărbuncarul Teodor Tătar din Zorenii de Vale, comuna Mociu și ceterașul Emil Mihai din Gherla.

Astfel, județul Cluj deține acum 13 titluri de Tezaur Uman Viu. Aceste distincții onorează contribuția însemnată a unor persoane recunoscute de comunitatea lor drept păstrătoare, purtătoare, creatoare și transmițătoare de elemente din patrimoniul cultural imaterial.

Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, organism de specialitate
al Ministerului Culturii, a hotărât acordarea titlului onorific de TEZAUR UMAN VIU în acest an
următoarelor 14 persoane purtătoare, creatoare și păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial:
1.BORȚA Elena, jud. Vâlcea, domeniul: port – realizare piese de port (confecționat, cusut cămăși
tradiționale).

  1. DOBRILĂ Aurelia, jud. Sibiu, domeniul: port – producere îmbrăcăminte (confecționare port
    popular, brodat)
  2. GÂNGA Dumitru, jud. Botoșani, domeniul: spiritualitate – povestitor și alte asemenea (rapsod)
  3. GOGA Ioan, jud. Cluj, domeniul: alte elemente de patrimoniu – (geamgiu)
  4. GRAMA Mihai, jud. Mureș, domeniul: albinărit
  5. ILIUȚ Dumitru, Crasna, Ucraina, domeniul: prelucrarea lemnului
  6. MATEȘ Petru, jud. Hunedoara, domeniul: prelucrarea lemnului, confecționare instrumente
    muzicale,
  7. MIHAIU Emil, jud. Cluj, domeniul: spiritualitate – muzică instrumentală tradițională
  8. NEAGU Elena, jud. Galați, domeniul: port – producere îmbrăcăminte (țesut)
  9. PUȚI Viorica, jud. Satu Mare, domeniul: port – pieptănătură ocazională (împletitură pentru
    mirese),
  10. ROGOBETE Ana, jud. Mehedinți, domeniul: spiritualitate – interpret (neprofesionist) de muzică
    vocală tradițională
  11. ȘIMAN Ion, Ucraina (Slatina), domeniul: spiritualitate – interpret de muzică instrumentală
    tradițională
  12. ȘOTOROG Dumitru, jud. Dolj, domeniul: spiritualitate – dansator (călușar)
  13. TĂTAR Teodor, jud. Cluj, domeniul: spiritualitate – dansator

Programul TEZAURE UMANE VII vizează identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor
care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale și care fac, prin talentul și efortul lor,
dovada caracterului excepțional al performării, fiind capabili să transmită un anumit element de
patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la
asigurarea viabilității acestuia în cadrul comunităților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *