Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

George Simion câștigă primul tur cu peste 40% Mircea Mincea: „Trebuie să ne pregătim pentru deschiderea porților iadului”

George Simion câștigă primul tur cu peste 40% Mircea Mincea: „Trebuie să ne pregătim pentru deschiderea porților iadului”

Rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidențiale din România, publicate luni de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), confirmă o victorie categorică a candidatului George Simion, susținut de partidul AUR, care a obținut 3.862.761 de voturi, adică 40,96% din totalul sufragiilor exprimate.

Pe locul al doilea s-a clasat candidatul independent Nicușor Dan, cu 1.979.767 de voturi (20,99%), urmat foarte aproape de Crin Antonescu (Alianţa electorală „România, Înainte!”), care a obținut 1.892.930 de voturi (20,07%). Pe poziția a patra se află Victor Ponta, candidat independent, cu 1.230.164 de voturi (13,04%).

„O palmă morală unei clase politice detestabile”

Rezultatul spectaculos al lui George Simion a fost comentat, încă de duminică seara, de unul dintre ideologii AUR din Ardeal, avocatul Mircea Mincea, care a declarat pentru Apuseni Info: „După aproape 30 de ani de implicare în viața publică, exclusiv în sfera atotcuprinzătoare a naționalismului, trăiesc satisfacția ca un candidat din această zonă ideologică, George Simion, să reușească să câștige primul tur al alegerilor prezidențiale, la o distanță mare (din câte se pare) de următorul candidat.”

Cu toate acestea, Mincea avertizează că urmează o perioadă dificilă, anticipând o reacție agresivă din partea sistemului politic: „Cunoscând cu cine se duce lupta, știu că greul de-abia acum începe, precum și mijloacele pe care le va folosi sistemul, care nu acceptă cu niciun preț să piardă, sfidând voința cetățenilor, pe care din nou îi va ponegri și îi va umili.”

Comparația cu alegerile din anul 2000 este inevitabilă pentru Mincea, care evocă un sentiment de deja vu și se așteaptă la o campanie electorală murdară între cele două tururi: „Trebuie să ne pregătim pentru deschiderea porților iadului, pentru revărsarea urâtului și a neantului peste noi, într-un fluviu de noroi și invective, într-un spectacol grotesc, pe banii noștri.”

Lecția electoratului: demnitate și revoltă

Pe un ton emoțional, avocatul hunedorean subliniază dimensiunea morală a votului dat de români în primul tur: „Românii au oferit astăzi o lecție de solidaritate și au zdruncinat, cu o palmă morală, o clasă politică detestabilă, arogantă și ruptă de popor, reușind să își recapete demnitatea răpită anul trecut și sfâșiată în fâșii de niște animale de pradă lacome și nesătule.”

Cu turul al doilea programat pentru 18 mai, lupta dintre George Simion și Nicușor Dan se anunță extrem de tensionată, cu o miză nu doar politică, ci și simbolică – între o viziune naționalistă și suveranistă, respectiv una reformistă și pro-europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *