Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Ghencian: La Cluj avem o centura metropolitană blocată, metroul este la stadiul de utilaje de decor iar cu ”U” – cupa ratată, campionat ratat!

Ghencian: La Cluj avem o centura metropolitană blocată, metroul este la stadiul de utilaje de decor iar cu ”U” – cupa ratată, campionat ratat!

Secretarul executiv al PSD Cluj-Napoca, Claudiu Ghencian, a lansat un nou atac la adresa administrației locale – Boc&PNL, acuzând întârzieri majore în proiectele importante ale orașului și transformarea marilor investiții în simple instrumente de marketing politic.

Într-o declarație publică, reprezentantul social-democrat susține că locuitorii Clujului și-au pierdut încrederea în promisiunile făcute de administrația locală, după ani întregi de proiecte anunțate, dar nefinalizate.

„La Cluj, am ajuns să avem mai multe randări și conferințe de presă decât proiecte finalizate”, a declarat Claudiu Ghencian.

Acesta afirmă că fiecare proiect major anunțat de autorități este privit cu scepticism de către clujeni, din cauza întârzierilor repetate și a lipsei unor rezultate concrete.

„Când administrația locală se implică într-un proiect mare, deja lumea întreabă: «Ce se mai amână?»”, a spus secretarul executiv al PSD Cluj-Napoca.

Claudiu Ghencian a enumerat mai multe proiecte despre care spune că au devenit exemple ale blocajelor administrative și ale promisiunilor neonorate: „Centura metropolitană – blocată. Metroul – încă la stadiul de promisiune și utilaje de decor. Cupa – ratată. Campionatul – ratat”, a afirmat acesta.

Social-democratul consideră că imaginea publică și promovarea politică au devenit prioritare în fața implementării efective a proiectelor de infrastructură și dezvoltare urbană: „În ritmul ăsta, singurul lucru care circulă perfect în Cluj e marketingul politic”, a concluzionat Claudiu Ghencian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *