Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Goțiu: Nu scăpați tâlharilor! Garda Forestieră și Poliția sunt pe urmele prăpădului din pădurile Văii Someșului, Munții Apuseni

Goțiu: Nu scăpați tâlharilor! Garda Forestieră și Poliția sunt pe urmele prăpădului din pădurile Văii Someșului, Munții Apuseni

 

Reprezentanți ai Gărzii Forestiere și ai Poliției au inventariat, miercuri, 28 aprilie, cioatele rămase după tăierile ilegale de păduri de pe Valea Someșului Rece, din județul Cluj, descoperite, săptămâna trecută, de membrii Asociației Valori Superioare, a anunțat fostul senator Mihai Goțiu pe o rețea de socializare.

„După prima zi de control, prejudiciul estimat trece de 1.600 de lei, dar cercetările sunt doar la început, multe dintre cioate fiind ascunse – după ”modelul zonei” pe care l-am documentat și prezentat anul trecut – sub mormane de crengi și vreascuri. Singura ”diferență” e că cele prezentate anul trecut erau din pădurile gestionate de un ocol silvic privat (Horea-Apuseni), iar cele de acum, din păduri administrate de Romsilva (OS Someșul Rece, Direcția Silvică Cluj).
Reiau mesajul pe care l-am mai transmis tâlharilor pădurilor României: dacă își închipuie că le va merge ca până mai ieri, se înșală amarnic. Fostul lor șef, din minister, Gelu Puiu, a plecat cu un șut în fund de acolo; fostul ministru Costel Alexe nu se simte, nici el, prea bine, cu procurorii DNA în birou.
Și, dincolo de toate astea, suntem din ce în ce mai mulți cei implicați în stoparea tăierilor ilegale. Și care vom avea răbdare să ducem lupta asta până la capăt” a anunțat Mihai Goțiu.

 

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *