Grupul „Mărișana” din Mărișel, prezent pe scena unui festival din Polonia: „Corindatul Junilor”, un obicei unic inclus în patrimoniul UNESCO, piesa de rezistență a mărișenilor
Grupul „Mărișana” din Mărișel, județul Cluj, va evolua astăzi, 19 august 2024, pe scena Festivalului-Concurs Internațional de Folclor Montan din Zakopane, Polonia, ajuns la ediția cu numărul 55!
„În cadrul acestei prestigioase competiții, ansambluri din întreaga lume se reunesc sub tema „Ritualuri și obiceiuri ale locuitorilor Carpaților și ale muntenilor din întreaga lume”, punând un accent deosebit pe tradițiile păstorilor în folclorul muzical.
Mărișenii vor aduce în prim-plan „Corindatul Junilor”, un obicei unic inclus în patrimoniul UNESCO, ilustrând astfel autenticitatea și bogăția culturii tradiționale din zona de munte a județului Cluj.
Le urăm mult succes reprezentanților noștri și suntem mândri că tradițiile românești răsună din nou pe scenele internaționale!” au anunțat cei de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj).
Această prezență internațională este posibilă cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea