Heiuş Lucian-Ovidiu a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler
Hunedoreanul Heiuş Lucian-Ovidiu, fost deputat și președinte al PNL Hunedoara, șef al ANAF și actual vicepreședinte al Curții de Conturi a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler de la președintele Klaus Werner Iohannis.
„DECRET privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c) și ale art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii și Medaliei Naționale Serviciul Credincios, aprobată prin Legea nr. 543/2001, cu modificările ulterioare,
cu prilejul aniversării a 160 de ani de la înființarea Curții de Conturi a României, în semn de înaltă apreciere pentru integritatea, dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă în exercitarea actului de control, contribuind la o mai bună întrebuințare a resurselor financiare ale statului român,
Preşedintele României decretează:
Articol unic. – Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler.
- domnului Heiuş Lucian-Ovidiu, vicepreşedinte al Curții de Conturi a României;
- domnului Mocioalcă lon, vicepreședinte al Curții de Conturi a României;
- domnului Vlădescu Lucian-Dan, preşedinte, Autoritatea de Audit;
- doamnei Pricopie Camelia, vicepreşedinte, Autoritatea de Audit;
- domnului Tunaru Florin, vicepreşedinte, Autoritatea de Audit.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI KLAUS-WERNER IOHANNIS
Bucureşti, 16 septembrie 2024. Nr. 1.216. În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU” se arată în decretul publicat în Monitorul Oficial.