Ideolog al AUR din Ardeal: „Respingerea de BEC a candidaturii lui Călin Georgescu este un atac direct la statul de drept!”

Biroul Electroral Central a invalidat în această seară candidatura lui Călin Georgescu la funcția de președinte al României. Potrivit unor surse politice, respingerea candidaturii a fost votată de zece din cei 14 membri ai BEC.
Avocatul Mircea Mincea, vicepreședinte AUR Hunedoara și unul dintre ideologii partidului în Ardeal, a reacționat vehement în urma deciziei Biroului Electoral Central (BEC) de a respinge candidatura lui Călin Georgescu. Mincea consideră această hotărâre un atac direct la statul de drept și o dovadă clară a unor practici antidemocratice care limitează opțiunile politice ale cetățenilor.
„Respingerea de BEC a candidaturii lui Călin Georgescu la funcția de președinte al României reprezintă un atac direct la statul de drept și la valorile democratice, pe care încercăm, de peste trei decenii, să le implementăm într-o societate românească bântuită și franjurată de epoci totalitare, care ne-au împuținat moralicește și ne-au retezat idealurile firești. Modul în care sistemul înțelege a impune rezultate și câștigători, fără a mai consulta, în mod autentic, voința cetățeanului, ne îndreptățește să credem că trăim într-un stat oligarhic, ai cărui conducători vremelnici și odioși luptă pentru o cauză monstruoasă – eternizarea la putere și eliminarea oricărei forme de opoziție veritabilă. Au reușit, prin practicile lor hidoase să devină detestabili, să se lepede de orice brumă de credibilitate și să arunce țara în haos, fragmentând-o, polarizând-o și iscând un sentiment de revoltă, care de multă vreme nu s-a mai instaurat pe meleagurile noastre într-o asemenea manieră.
Cred că aceste acte abuzive, contrare ordinii de drept, ne creează deservicii imense, greu de evaluat, confirmând României un statut de țară minoră, repetentă la aproape toate capitolele, mai ales cele care țin de statul de drept, separarea puterilor în stat sau recunoașterea și garantarea drepturilor și libertăților fundamentale. Ne-am compromis în exterior și am provocat un război în interior, adică, pe scurt, am devenit o țară neguvernabilă și nefrecventabilă.
S-au așternut nori negri deasupra țării, încât nu mai avem parte de soare, cer sau lumină, astfel încât suntem nevoiți să orbecăim fără repere și fără direcție. Or, în întuneric, orice grozăvie este posibilă! Să ne ajute Dumnezeu să trecem de acest impas îngrozitor, care seamănă a pieire!” arată Mircea Mincea, vicepreședinte AUR Huendoara.
Cat de multe cuvinte fara sa spui nimic concret.