Ilie Bolojan, la primul mesaj în lupta Orban – Cîțu: Declarație cu tâlc despre înghesuiala de la ușa președintelui Iohannis
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, cel care a evitat să exprime susținere pentru vreo unul dintre cei doi candidați la șefia PNL, pentru Ludovic Orban sau pentru Florin Cîțu, a făcut la Cluj câteva declarații interesante la alegerile organizate astăzi în filiala PNL Cluj.
- Legat de campania internă și ceea ce am văzut în aceste zile, sigur, campania a fost civilizată, dar pe ici pe colo ar trebui să avem un pic mai mult respect unii față de alții, să avem mai puțină încrâncenare unii față de alții, și nu mă refer neapărat la candidați, ci mai ales la cei care îi susțin. Puțină decență nu ne-ar strica (…) De ce este nevoie de mai mult respect? Pentru că noi avem o vorbă: Respectă-mă ca să te respect.
- Am văzut atacuri și critici, multe pertinente, dar vreau să reamintesc că eu mi-am dat demisia din BEX (Biroul de conducere al PNL – n.red) și în locul meu a venit Rareș Bogdan; dar să știți că de când a venit, aproape toate deciziile asumate de conducerea PNL s-au luat în unanimitate, n-am auzit să fie probleme majore.
- De-a lungul timpului am fost și pe la ușile președinților noștri. Nu prea i-am deranjat în general… Unii președinți ne-au primit, alții nu ne-au primit, deși la anumite uși era înghesuială mare.
- La un moment dat, noile conduceri din PNL, ca să-l pună într-o situație onorabilă pe Tăriceanu au regândit procedura de numire în Senat, în ordine alfabetică, astfel încât cei cu T să stea în spate. Respect. La o ședință internă, era o masă în formă de U, iar lui Tăriceanu i-au așezat călărețul cu nume undevă în coada mesei. Îmi era rușine de rușinea altora, pentru că era totuși fostul premier al României, așa că am luat calărețul cu numele și l-am ascuns în biroul meu. Mai târziu, sunt convind că ceea ce s-a întâmplat cu ALDE si alianța cu alții pe care a făcut-o domnul Tăriceanu, s-a petrecut din cazua lipsei de respect… Așa că mesajul meu este haideți să ne respectăm. Primul ministru prezent în sală și președinte PNL, haideți să ne respectă, așa ne vor respecta și alții și va fi mai bine