Imagini rare din Apuseni: doi lupi au fost filmați într-o pădure din parc (VIDEO)
Doi lupi au fost surprinși într-o filmare realizată într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, de camerele de monitorizare a faunei instalate de specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Imaginile oferă o privire rară asupra vieții acestor animale sălbatice în habitatul lor natural.
Camerele au fost amplasate în pădure de angajații administrației Parcului Natural Apuseni pentru a monitoriza fauna din zonă și pentru a studia comportamentul speciilor sălbatice. Filmarea surprinde doi lupi care se deplasează prin pădure, într-un peisaj natural specific Munților Apuseni.
România găzduiește una dintre cele mai mari populații de lupi din Uniunea Europeană, iar zonele împădurite din Carpați oferă condiții ideale pentru dezvoltarea acestei specii.
Lupii trăiesc, de regulă, în haită, structurată în jurul unei perechi conducătoare formate din masculul și femela alfa. Din haită mai fac parte puii acestora, de obicei până la vârsta de aproximativ trei ani, dar uneori și alți lupi, rude ale perechii dominante. În interiorul haitei există o ierarhie bine stabilită, iar limbajul corporal este esențial pentru comunicarea și menținerea ordinii.
Aceste animale parcurg zeci de kilometri pe zi în căutarea prăzii și pot atinge viteze de aproape 60 de kilometri pe oră atunci când atacă. Lupii au simțuri extrem de dezvoltate, în special mirosul, dar și auzul și văzul, ceea ce le permite să vâneze atât ziua, cât și noaptea.
De obicei, lupii vânează în haită, folosind strategii prin care își conduc prada către zone unde aceasta își pierde mobilitatea, cum ar fi râurile sau terenurile accidentate, moment în care atacul devine decisiv.
Pădurile din Parcul Natural Apuseni oferă faunei sălbatice condiții ideale de viață, asigurând hrană, adăpost și liniștea necesară pentru menținerea unui ecosistem sănătos. Monitorizarea realizată de specialiștii Romsilva contribuie la protejarea acestor specii și la înțelegerea comportamentului lor în mediul natural.