Încă un oraș de 15 minute în Florești? Se doresc blocuri de până la 16 etaje, magazine, restaurant, servicii medicale, piață și birouri!
Un proiect urbanistic de anvergură, care propune construirea unui ansamblu de locuințe colective cu regim de înălțime de până la 16 etaje, spații de birouri, comerciale și alte funcțiuni, în Florești, lângă noua bază sportivă și viitoarea stație de metrou „Copiilor”, a fost amânat de către urbaniștii județului Cluj.
Proiectul, dezbătut de Comisia Tehnică de Urbanism a județului Cluj
Investiția, aflată în faza de obținere a avizului de oportunitate, a fost analizată în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (C.T.A.T.U.) a județului Cluj, desfășurată joi, 29 mai 2025. Suprafața totală a terenului vizat de proiect este de aproximativ 27.000 de metri pătrați.
Beneficiarul: Transinvest SRL, parte a Tighinean Holding
Proiectul aparține Transinvest SRL, companie membră a Tighinean Holding, un grup de afaceri de familie coordonat de frații Tighinean. Înființată în 1998, compania a debutat în sectorul distribuției de încălțăminte și s-a extins ulterior prin magazine multibrand și francize precum Lego, Ecco și Pandora. Aceasta este una dintre primele inițiative imobiliare de mare amploare ale grupului în zona metropolitană Cluj.
Conform documentației depuse, proiectul va contribui la transformarea zonei într-un pol urban important, având în vedere viitoarea stație de metrou, parcul și baza sportivă recent inaugurate. Toate aceste elemente vor coagula ceea ce arhitecții numesc „un nod de dezvoltare urbană majoră”, într-o localitate cu o vocație clară de urbanizare accelerată.
Motivul amânării: infrastructura rutieră și umbrirea
Deși proiectul a fost prezentat ca un concept deschis modificărilor, arhitectul Vlad Negru, cel care a susținut proiectul în fața comisiei, a precizat că soluțiile urbanistice sunt în fază incipientă.
Totuși, membrii comisiei de urbanism au formulat mai multe observații critice:
- Infrastructura rutieră din zonă este insuficientă, iar traficul generat de un asemenea ansamblu nu poate fi susținut în forma actuală, cel puțin până la realizarea liniei de metrou;
- A fost sugerată mutarea blocului de 16 etaje într-o altă parte a amplasamentului pentru a evita umbra excesivă asupra altor construcții sau spații publice;
- S-a propus includerea unei unități de învățământ, precum o școală sau un liceu, în interiorul ansamblului, pentru a răspunde nevoilor unei comunități rezidențiale în creștere.

Proiectul rămâne în „stand-by”
Ca urmare a acestor observații, proiectul a fost amânat, urmând ca documentația să fie revizuită și readusă în fața comisiei într-o formă adaptată cerințelor de dezvoltare sustenabilă.
Dezvoltarea urbană a Floreștiului, cea mai mare comună din România, se află sub presiune continuă, iar autoritățile urbane par să manifeste o atitudine mai cautelativă față de proiectele imobiliare de mari dimensiuni, în special cele care pot influența major dinamica infrastructurală și socială a zonei.
Însă, mai mult decât refuzul temporar al proiectului, a atras atenția reacția tranșantă a primarului comunei Florești, Bogdan Pivariu, care a declarat că nu a fost informat în prealabil despre intenția de construire a unor clădiri atât de înalte în zonă: „Nu știam de acele 16 etaje, nu știam de monstruozitatea acestui proiect… Îmbucurător este faptul că, din ce-am văzut în presă, cei din Comisia Tehnică și-au arătat disponibilitatea de a colabora cu noi. Din punctul meu de vedere, este un proiect pe care Floreștiul, în momentul de față, nu-l poate suporta în forma pe care o are. Cu 16 etaje… Cu această propunere n-a venit nimeni, n-a luat nimeni legătura cu noi. Niciodată nu s-a discutat cu noi despre un proiect cu 16 etaje, mai ales în acea zonă. Sigur, are și elemente bune… Dar încă o dată vă spun: această propunere cu 16 etaje este foarte exagerată. Cunosc foarte bine zona. Acolo, în vecinătate, sunt blocuri de 3-4 etaje. Singurul lucru îmbucurător este că sunt și alte funcțiuni în proiect”, a declarat Bogdan Pivariu, vineri, la Ziua Live.